„Emoții pe portativ“ cu soprana Flaviana Lica, la Biblioteca Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra Neamț, găzduiește recitalul „Emoții pe portativ“ al sopranei Flaviana Lica, elevă în clasa a XII-a. Acțiunea are loc pe 4 iunie, cu începere de la ora 17:00 în Sala Cupola a Bibliotecii Neamț.

Născută în comuna Vânători-Neamț, Flaviana Lica și-a început studiile muzicale în clasa a IX-a la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra Neamț unde, la admiterea on-line din anul 2020, i-a fost remarcat materialul muzical trimis spre evaluare. „O voce clară, sensibilă, un atac pe sunet direct, ferm dar moale în același timp, au fost primele calități descoperite la eleva Flavina Lica. Au urmat patru ani de studiu cu momente minunate cu emoții multe pe portativul fiecărei partituri interpretate și o evoluție așa cum promitea prestația din admitere. Un copil cald, foarte implicat, matur pentru vârsta ei, activ și în deosebi foarte creativ în frazarea muzicală în interpretarea repertoriului propus în studiu”, a precizat profesorul coordonator Elena Narcisa Pavel.

Flaviana a participat la multe concursuri, recitaluri, audiții muzicale, spectacole, de fiecare dată cu o implicare desăvârșită, realizând momente muzicale de o înaltă ținută. În palmaresul ei sunt Premiul I de Excelență la Concursul Național „Primăvara Artelor”, ediția XXIII, Bacău 2022, Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”, ediția a XXX a, Piatra Neamț, 1 aprilie-3 iunie 2022, Premiul I la Concursul Național de Canto clasic „Revelația Vocilor”, București 2022, Premiul I și participarea în Gala Concursului Național de Interpretare Vocală „Elena Botez” Piatra Neamț, 2023.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...