Operele lui Brâncuşi, aproape de listele UNESCO

brancusi si maria tanase

Ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin, a declarat sâmbătă, la Târgu-Jiu, că atât Franța, cât și România fac toate demersurile pentru ca operele sculptorului Constantin Brâncuși să fie înscrise pe lista UNESCO. Ambasadorul a participat, sâmbătă, la manifestările dedicate împlinirii a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu. “Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu este o operă pe care o datorăm geniului creator al lui Constantin Brâncuși. Acest ansamblu marchează o evoluție a artei monumentale și a sculpturii abstracte. Noul curent inițiat de Brâncuși este o evoluție în lumea sculpturii, o evoluție în sensul de ruptură de vechile concepții ale artei. Acest eveniment trebuie să ne amintească faptul că Brâncuși și opera sa sunt moștenire pentru umanitate, o moștenire universală. România și Franța susțin includerea ansamblului de la Târgu-Jiu în lista patrimoniului mondial UNESCO”, a precizat Philippe Gustin. În data de 27 octombrie, se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”. Monumentul este închinat eroilor neamului, căzuți în Luptele de la Podul Jiului, în bătălia din data de 14 octombrie 1916, când bătrâni, copii și femei au ținut pe loc trupele germane care vroiau să ocupe orașul. Ansamblul monumental a fost realizat pe parcursul anilor 1937-1938, la comanda Ligii Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu, iar inaugurarea acestuia a avut loc în data de 27 octombrie 1938. Axa “Calea Eroilor”, care cuprinde “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului” și “Coloana Infinitului” are o lungime de circa 1,8 kilometri. În cadrul celor trei zile de manifestări organizate de municipalitate, vineri a fost dezvelit bustul Arethiei Tătărescu, iar sâmbătă autoritățile i-au oferit acesteia o stea pe Aleea Nemuritorilor din Târgu-Jiu, unde se mai află și stelele dedicate lui Constantin Brâncuși, Sergiu Nicolaescu, Elvira Godeanu, Tudor Arghezi, Tudor Vladimirescu și Ecaterina Teodoroiu. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

Sinistrați de furia apelor: sunt afectate  45 de persoane din Grințieș

Un pod din zona Pintic, comuna Grințieș, a fost...

FOTO. Accident la Târgu Neamț – o mașină s-a răsturnat din cauza vitezei

Un bărbat a fost rănit în urma unui accident...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Poliția Neamț a organizat un eveniment pentru copii în parcarea Shopping City Piatra Neamț

Parcarea Shopping City Piatra Neamț a fost gazda unui...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție șoferi: razie în trafic pe DN 2 – E85

Actualizare: În cadrul acțiunii au fost instituite 4 filtre, din...

Vaslui. Accident cu victime multiple pe DN 24D

Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime a...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...