Suntem întotdeauna atenți la cum suntem noi tratați din perspectiva de consumator de servicii medicale. Cursurile de ospitalitate nu au fost și nu vor fi niciodată suficiente. Numai așa, înțelegem profund care sunt metodele eficiente de comunicare personal medical-pacient, înțelegem din propria experiență care sunt nevoile și care sunt temerile pe care le avem cu toții atunci când suntem în postura de Pacient. Suntem atenți la toate aspectele, începând de la telefonul prealabil, de informare, la programare, consultație și apoi toate celelalte etape. Este important pentru noi să vă amintiți experiența petrecută la noi cu plăcere și să oferim servicii medicale în conformitate cu vremurile actuale, confortabile și cu grijă și atenție resimțite de către Pacient.
Mi-e frică de operații
Și nouă. De când suntem copii învățăm să ne purtăm singuri de grijă și să ne păstrăm controlul în orice situație. Este natural să ne fie frică în momentul în care ne simțim vulnerabili, mai ales în prezența unor oameni pe care i-am cunoscut de puțin timp, care urmează să intervină asupra corpului nostru printr-o metodă pe care nu o înțelegem pe deplin. În funcție de tăria fiecărui individ, reacțiile întâlnite printre Pacienții noștri variază de la jenă la atac de panică. Înțelegem foarte bine acest lucru, în special pentru că și noi, de-a lungul vieții am fost – mai întâi Pacienți și abia apoi profesioniști care se ocupă cu servicii medicale.
Iată, însă, ceva care să vă relaxeze: cu excepția traumelor și situațiilor oncologice, mai toate operațiile care se fac la ochi sunt intervenții simple, care sunt mai degrabă ”proceduri” decât ”operații”. Da, suntem obligați să abordăm un protocol operator, pentru că, ochiul fiind un mediu umed și expus, suntem nevoiți să lucrăm steril și să urmăm proceduri care se întâlnesc în toate sălile de operație. Da, sala de operație este echipată cu instrumentar și aparate, însă, ca și durere resimțită, majoritatea Pacienților noștri declară că intervențiile efectuate la Platinum Optic se situează sub nivelul de disconfort al unei intervenții stomatologice de rutină. În fapt, mai toată lumea își manifestă neliniștea numai la primul ochi operat, la cel de-al doilea se prezintă relaxați, ca și cum ar veni la un control de rutină. Încă un aspect de menționat este acela că la aceste intervenții – nu curge sânge. Cristalinul nu este vascularizat. Anestezia locală este foarte eficientă, iar majoritatea Pacienților spun că anestezierea zonei ochiului se simte mult mai ușor decât cea dentară.
Ce este, de fapt, cataracta?
Cataracta este una dintre bolile de ochi, pentru care, din fericire, există tratament. În această afecțiune, o lentilă naturală a ochiului – cristalinul – se opacifiază, iar lumina nu îl mai poate traversa. În acest fel, vederea are de suferit – formele, dimensiunile și amănuntele se observă din ce în ce mai greu. Cataracta se întâmplă treptat, pacientul pierde mai întâi o parte din precizia vederii, iar fără tratament, în cazul cataractei mature, se poate ajunge la orbire.
Cea mai des întâlnită cauză a cataractei este avansarea în etate. Cristalinul este o parte a corpului uman în care celulele se înmulțesc în continuu. Astfel, celulele se aglomerează, densitatea cristalinului crește și nu mai putem distinge imaginea clară. Desigur, sunt și alți factori care contribuie la apariția cataractei, precum diabetul, glaucomul, expunerea îndelungată la soare, tensiunea mare și în anumite cazuri, lovituri puternice la ochi. Partea bună este că tratamentul modern înseamnă înlocuirea cristalinului uzat cu unul nou, transparent, prin care se vede cum trebuie.
Care sunt etapele unei intervenții de cataractă?
- După ce vă așezați comod, începem discuția cu ce vă nemulțumește la vederea Dvs. Vă ascultăm în amănunt, vă măsurăm ochelarii – dacă ați purtat înainte – și deschidem fișa Dvs. de Pacient. Cu cât mai multe detalii cu atât mai rapid diagnosticul precis. Dacă ne-ați fost deja Pacient luăm în calcul istoricul Dvs. medical. Ulterior vă invităm în cabinet să faceți o consultație oftalmologică completă.
- În cabinet vă întâmpină medicul specialist și vă invită la un set de investigații oftalmologice necesare pentru un diagnostic clar. În funcție de rezultate, descoperim diverse afecțiuni: presbiopie, cataractă, glaucom, dmlv, etc. În cazul în care cristalinul nu mai este transparent, ochelarii își pierd din utilitate, iar medicul vă explică despre cataractă și despre tratament.
- Pe scurt, cataracta înseamnă opacifierea firească a unei lentile naturale a ochiului. Se întâmplă treptat și nu doare. După ce vi se explică toate detaliile, etapele tratamentului, vi se măsoară dimensiunile necesare pentru cristalinul nou. Consultația inițială durează maxim o oră. Tot atunci vă alegeți opțiunea potrivită, vi se recomandă câteva analize preliminare, vi se explică ce trebuie să faceți înainte de procedură.
- V-ați făcut analizele, totul a ieșit în grafic, ați urmat indicațiile medicului și v-ați pregătit să vedeți din nou cum trebuie. O asistentă are grijă de pregătirea Dvs. pentru operație. Colega noastră vă asistă atât cu procedura medicală preoperatorie, cât și cu răspunsuri la orice întrebări aveți. Nu ne grăbim, e important să vă simțiți confortabil, pe tot parcursul intervenției. Cu căldură și cu încredere vă suntem alături.
- Confortul Dvs. este foarte important pentru noi. După anestezie, o procedură foarte ușoară, pe parcursul intervenției veți avea senzația de ud și veți simți că cineva ”umblă” la ochi, însă fără durere ori presiune. În general, o intervenție durează undeva între 15-45 de minute. După intervenție, preventiv, vi se aplică un pansament steril pe care trebuie să-l țineți 24 de ore, până la controlul de a doua zi.
- A doua zi, medicul verifică implantul prin câteva investigații rapide la microscop. Pentru confort vi se recomandă câteva picături de pus în ochiul operat pentru o perioadă scurtă. Totodată vi se vor oferi câteva indicații pentru viitorul apropiat. După acest control vă recomandăm încă unul la 30 de zile de la operație, moment în care puteți demara procedura și pentru celălalt ochi – ori, în funcție de cristalinul ales, puteți solicita ochelari de citit, dacă mai simțiți nevoia.
Care sunt prețurile la Clinica Platinum?
În primul an de funcționare a Clinicii, am pornit de la niște pachete standard, așa cum am văzut că se practică în mai toate domeniile. De la Standard la Premium am împărțit inițial costurile în 4 categorii, în funcție de preferințele și de buzunarul fiecăruia. Singurul neajuns al acestui sistem a fost acela ca Pacienții nu înțelegeau diferențele dintre pachete, mai precis, dacă și cum le influențează lor rezultatul de termen lung. Pe drept cuvânt, termenii folosiți – nouă ne sunt familiari, dar unui om care-i aude pentru prima dată, nu-i spun prea multe. Ajunși în al 4-lea an de activitate a blocului operator din Piatra Neamț, am diversificat destul de mult atât metodele de diagnostic, cât și tipul/furnizorii cristalinului folosit. Așadar, în loc să umplem ”meniul” cu și mai multe pachete ori termeni medicali, am recurs la discuția individuală cu fiecare caz în parte. Costurile noastre nu sunt nicidecum secrete, însă cazurile sunt destul de particulare. După ce scoatem cristalinul îmbătrânit, putem pune în loc trei feluri de cristaline, în funcție de preferințele Pacientului. Dacă Pacientul își folosește mai frecvent vederea de aproape (cusut/calculator/telefon/ales legume, etc.) există posibilitatea înlocuirii cu un cristalin pentru aproape – caz în care Pacientul va avea nevoie, ulterior, de ochelari pentru distanță. Dacă Pacientul folosește mai des privirea la distanța (condus/tv/agricultură/animale) există posibilitatea înlocuirii cu un cristalin potrivit pentru privirea de distanța – iar pentru situațiile în care se folosește privirea de aproape recomandăm o pereche de ochelari de aproape. Cel mai modern cristalin este cel care asigura o vedere satisfăcătoare la ambele distanțe de privit (în depărtare și la aproape). Comparativ cu celelalte două, în cazul cristalinului multifocal, nu mai este nevoie de o pereche de ochelari de vedere. Este recomandat, însă, peste cristalinul nou, oricare variantă alege Pacientul, să se poarte o pereche de ochelari de soare cu protecție solară, pentru a păstra cât mai mult timp cristalinul cel nou.
Sunt două chestiuni care influențează costul unei operații de cataractă. Pe de-o parte, cea subiectivă, legată de preferințe, buget, care ține de alegerea Pacientului, așa cum alegem cu toții aproape tot ce cumpărăm. Pe de altă parte, situația clinică depistată în cadrul consultației poate recomanda sau contraindica un anumit tip de cristalin. Asta nu înseamnă, în mod automat, că operația va fi mai costisitoare, ba, adeseori, dimpotrivă: spre exemplu, dacă un pacient dorește cristaline multifocale însă situația clinică nu permite, acesta se va putea orienta numai către cele multifocale, standard. În concluzie, atât medicul, cât și Pacientul, pot afla și discuta prețurile pachetelor posibile numai în timpul consultației. În funcție de situația identificată, Pacientul este cel care decide bugetul potrivit dintre opțiunile oferite.
De ce trebuie să schimb cristalinul? Care e cel mai potrivit moment?
Spre deosebire de multe alte afecțiuni, opacifierea cristalinului este ireversibilă, naturală, iar înlocuirea acestuia se face cu multă ușurință. Cristalinul este acea lentilă a ochului pe care o expunem la soare un număr considerabil de ani. Precum și în cazul părului cărunt, remediile medicamentoase (naturale sau farmaceutice) nu reușesc să învingă efectele normale ale trecerii anilor. Partea îmbucurătoare este că, printr-o procedură destul de simplă – lucru care nu se poate spune despre alte părți ale corpului nostru – cristalinul poate fi înlocuit cu unul nou, care să redea vederea. Lipsa vederii este una dintre cele mai invalidante efecte ale îmbătrânirii, iar redarea ei se simte ca o renaștere. Observăm la Pacienții noștri cum li se transformă viața în bine de la primul ochi operat la al doilea. Practic, odată cu vederea, omul își recapătă independența.
Știm că este recomandat să facem o consultație oftalmologică anual. În cadrul acestei consulații, specialiștii noștri investighează întotdeauna și transparența cristalinului, iar la un moment dat, în timpului examinării nervului optic (fundul de ochi), ei observă că mediul care ar trebui să fie perfect transparent prezintă pete sau zone opacifiate. ”Discrete opacifieri”, ”Cataractă incipientă”, ”Ușoare opacifieri” sunt, în general, exprimări diferite ale diagnosticului de cataractă la care trebuie să luați în considerare înlocuirea cristalinului. Desigur, lucrurile nu evoluează peste noapte în diagnosticul de ”cataractă matură”, însă, în cazul în care ajungeți la acest stadiu, pe lângă diminuarea calității vieții în acest interval, precizia intervenției are de suferit, pentru că toate investigațiile se fac prin camera anterioară a ochiului – cu cât aceasta este mai opacă, cu atât mai greu de interpretat situația clinică; totodată, intervenția, care – standard – durează aproximativ 20 de minute se poate dubla. În orice caz, avem soluții și pentru cataractele mature. Din păcate nu vă putem spune cu precizie care este vârsta specifică, am avut pacienți şi de 14 ani, dar și de 102, în general, intervalul de vârstă pentru care primim cel mai frecvent solicitări este 55-70 ani. În principiu, nu operăm ambii ochi simultan, am împământenit, cumva, obiceiul, să lasăm cel puțin o lună între cele două intervenții însă atunci când situația o impune (ex. diaspora), putem accelera procesul până la 10 zile.
Ce alte intervenții mai facem la Clinica Platinum?
Glaucom – Considerat a doua cauză a orbirii la nivel mondial, glaucomul constă în creșterea presiunii intraoculare, ca și urmare a blocării căilor naturale de evacuare a lichidului din interiorul ochiului. Presiunea crește și deteriorează treptat nervul optic. Spre deosebire de cataractă, unde cristalinul se poate înlocui, în cazul glaucomului, atrofia nervului optic este ireversibilă. Intervenția pentru această afecțiune presupune eliberarea presiunii intraoculare prin efectuarea unui orificiu în globul ocular, prin care să dreneze lichidul în surplus. Aceasta intervenție (trabeculectomia) stagneaza evolutia glaucomului şi este de 2 feluri: fie simplă, fie cu un tub de dren – cea de-a doua are o rata de succes mai mare decât prima.
Șalazion – Aceasta afecțiune interesează pleoapele și se traduce prin înfundarea unor canale lacrimale. În acest fel, lichidul nu mai ajunge în ochi, pentru irigare, ci rămâne blocat în aceste canale. Rezultatul este o umflătură în interiorul pleoapei, care trebuie scoasă pentru a preveni efectele neplăcute de termen mediu și lung. Spre deosebire de orjelet (sau ulcior, cum este denumit popular – o infecție purulenta de la baza unei gene) – care se vindecă fără intervenție în 7-10 zile, șalazionul nu se vindecă de la sine. Intervenția este de asemenea rapidă și nedureroasă, prin care se elimina conținutul umflăturii.