Operaţiunea ”Vatra” – amenzi de 54.000 de lei

amenda

În cursul lunii iulie, peste 100 de poliţişti nemţeni au derulat operaţiunea ”Vatra”, în cadrul unui plan de acţiune stabilit la nivel naţional. Scopul a fost combaterea ilegalităţilor din domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. În total au fost controlate 39 de societăţi comerciale, 38 de persoane fizice şi 201 mijloace de transport.

”În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 3 infracţiuni de evaziune fiscală, au aplicat 175 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 2 la OUG 12/2006 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, iar restul de 148 pentru alte abateri”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Valoarea totală a amenzilor a fost de circa 54.000 lei, iar a bunurilor confiscate din cauza neregulilor constatate de 2.200 lei. Tot în cadrul operaţiunii ”Vatra” sunt cercetaţi reprezentanţii unei societăţi din Târgu Neamţ, care se ocupă cu cultivarea cerealelor şi nu a virat, în termen de 30 de zile de la data scadentă, impozitele şi contribuţiile, prejudiciind bugetul de stat cu 13.000 de lei.

(C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...