0:00

Noile reguli de producere şi comercializare a pâinii, în special a sortimentului de pâine neagră, îi adună în jurul mesei rotunde pe inspectorii OPC şi pe producători. Peste 90 de producători şi operatorii economici care comercializează astfel de produse în Neamț sunt aşteptaţi luni, la ora 14, la sediul OPC Neamţ.

“Această întâlnire este mai degrabă o acţiune de consiliere. Vom clarifica astfel toate aspectele noului ordin 392/2013, cel care stabileşte ingredientele permise în panificaţie, gramajul, etc. Am preferat să-i chemăm pe toţi şi să le răspundem la întrebări. Am putea, spun eu, să prevenim în acest fel apariţia pe piaţă a unor produse neconforme. Ştiţi care e, de fapt, ideea? După această întâlnire, ei nu vor mai avea nicio scuză în faţa colegilor mei inspectori dacă vor fi descoperiţi cu nereguli”, a declarat Vlad Ciurea, comisar-şef adjunct în cadrul OPC Neamţ.

Pe 15 ianuarie a intrat in vigoare un ordin emis de Autoritatea Naţională a Protecţiei Consumatorilor care le interzice producătorilor de panificaţie să mai utilizeze coloranţi în fabricarea sortimentului de pâine neagră. Singurii admişi sunt E150, zaharurile şi melasele caramelizate la pâinea din malţ. În ultimele 3 luni, OPC Neamţ a verificat 90 de producători şi agenţi economici care produc şi comercializează produse de panificaţie pe raza judeţului. Pentru neregulile descoperite, inspectorii au aplicat amenzi de peste 95.500 de lei. (I.H.S.)

Articolul precedentDunărea Brăila – HCM Roman 28-16 (10-6)
Articolul următorGrade la bord