Echipe de control de la Protecția Consumatorului Neamț (CJPC) au verificat respectarea prevederilor legale în cazul promoțiilor la rechizite și uniforme școlare, înainte de începerea noului an școlar, în perioada 1-11 septembrie.
12 operatori economici au fost controlați și potrivit datelor transmise de comisarul superior al CJPC Neamț, Nicoleta Nica, pe perioada de derulare a actiunii tematice de control nu au fost identificate oferte promoționale.
Principala constatare, după aceste controale, este legată de faptul că nicio uniformă școlară verificată nu corespundea normelor legale, din diferite motive. Alte abateri au fost legate de elementele de identificare ale penarelor, numărătorilor, truselor geometrice, caiete de diferite tipuri, creioane colorate, pensoane și învelitori cu țara de proveniență Turcia sau China. De asemenea, alte produse de acest tip, cu țară de proveniență Turcia sau China, nu aveau marcare în limba română a informațiilor.â
„La toți operatorii economici verificați și care comercializează uniforme școlare, modelul consacrat utilizat la clasele primare sau produse care se asilimează de unele școli ca uniforme școlare (cămăși, sacouri, pantaloni de stofă, fuste sau sarafane) s-a constatat că nu sunt respectate prevederile legale privind etichetarea și marcarea produselor textile”, a declarat Natalia Hrușcă, comisar șef adjunct CJPC Neamț.
Dintr-un volum de produse controlate în valoare de 11.785 lei, verificările au evidențiat faptul că s-au înregistrat abateri la aproximativ 50% din produse, în valoare de 6.035 lei. S-au aplicat 4 amenzi contravenționale de 11.000 de lei și 10 avertismente.
În aceeași perioadă, 1-11 septembrie, inspectorii CJPC Neamț au verificat și 16 operatori economici privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea și modul de etichetare a produselor textile. S-au constatat abateri de la prevederile legale la toți operatorii verificați și s-au aplicat amenzi în valoare de 27.000 lei. De asemenea, s-au oprit temporar de la comercializare produse textile în valoare de 27.903 lei. (Oana IOSUB-TOMA)