apa mineralaÎn perioada 15 – 30.06.2015 s-a desfăşurat o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea, prezentarea şi publicitatea apelor minerale naturale (ape minerale naturale, ape de izvor). Au fost cuprinşi în acţiunea de verificare 13 operatori economici. Abateri de la prevederile legale s-au constatat la 9 operatori economici, cantitatea totală de produse supusă verificărilor fiind de 35.326,5 litri, iar cantitatea cu abateri 51,50 litri în valoare de 154,45 lei. Ca urmare a abaterilor constatate s-au dispus următoarele :

– oprirea temporară de la comercializare până la remedierea deficienţelor a cantităţii de 12,5 litri în valoare totală de 119,65 lei;

– oprirea definitiva definitiva de la comercializare a cantitatii de 35 litri in valoare de 34,80 lei

– au fost aplicate 8 avertismente şi o amenda contravenţională în valoare de 1.000 lei.

Principalele aspecte constatate:

comercializarea de ape minerale cu data durabilităţii minimale ilizibilă;

– inexistenţa unei proceduri proprii operatorului producător, recunoscută de Biroul Român de Metrologie Legala, care să ateste faptul că este organizată activitatea de verificare periodică astfel încât cantitatea netă declarată să fie asigurată; totusi, s-au făcut verificări prin sondaj privind cantitatea netă şi nu s-au constatat abateri;

– comercializarea de apă minerală naturală necarbogazoasă, de origine Franţa, care prezenta deficienţe de informare – lipsă traducerea din limba franceza a menţiunii obligatorii privind faptul că aceste produse trebuie să fie ferite de razele solare, aşa cum informează producătorul;

– nerespectarea condiţiilor de depozitare prevăzute de producători la comercializarea apelor îmbuteliate pentru cantitatea de 35 litri era expusă direct sub influenţa razelor solare.

SFATURI PENTRU CONSUMATORI

–    Acordati o atentie deosebita cand cumparati ape minerale naturale si ape de izvor asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanseitatii recipientelor;
– Acordati o atentie deosebita aspectului produselor in ceea ce priveste prezenta suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere ;
–  Acordati atentie conditiilor de depozitare, atat in magazinul de desfacere, cat si la domiciliu atunci cand producatorul impune conditii in acest sens;
–  Cititi cu atentie inscrisurile de pe etichete si cumparati numai acel produs care corespunde preferintelor si necesitatilor dumneavoastra:
– Tineti seama de gradul de mineralizare (inscris pe eticheta, in cazul apelor minerale naturale sub forma reziduului sec total), in special atunci cand exista restrictii medicale sau suferiti de anumite boli;
– Nu confundati termenii „minerala” cu „carbogazosa”; in general, apele minerale naturale au un continut de saruri minerale diferit de cel al apei potabile din retea;
– Aveti in vedere faptul ca apele cu continut de dioxid de carbon au un pH mai mic (aciditate sporita);
– Aveti in vedere ca apele cu un continut de fluor mai mare de 1,5 mg/l nu sunt recomandate consumului regulat al sugarilor si copiilor sub 7 ani;
– Tineti seama de faptul ca numai apa necarbogazoasa (plata) si cu o mineralizare de maximum 500 mg/l („oligominerala” sau „slab mineralizata”) poate fi folosita la prepararea hranei sugarilor;
–  Refuzati produsele care prezinta data durabilitatii minimale modificata sau depasita;
– La cumpararea produselor alimentare solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care, in mod justificat, doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs. (ZCH NEWS)

Articolul precedent19 miliarde vechi pentru Primăria Târgu Neamţ
Articolul următorMOLDOVA PÂRJOLITĂ DE SECETĂ! Zeci de mii de hectare afectate în Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Sa mergeti la depozitul Kod Impex(pe varianta din Piatra Neamt)sa vedeti cum stau zeci de paleti in soare la 35-40de grade si nu face nimeni nimic…

Comentariile sunt închise.