OPC Neamţ: Antigel neconform vândut nemţenilor

antigel

* inspectorii au aplicat amenzi de 23.500 de lei

În perioada 11 – 15.11.2013, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ a efectuat acţiuni de verificare în rândul firmelor care comercializează antigel şi lichid de parbriz. Din cei 27 de operatori economici verificaţi, 25 au fost găsiţi cu nereguli. Şase dintre comercianţi vindeau produse neconforme. Mai exact, sistemul de închidere nu era prevăzut astfel încât să permită închiderea repetată şi fără să se piardă din conţinut  şi nu prezenta indicaţia tactilă de pericol. De asemenea, au fost înregistrate abateri şi în ceea ce priveşte etichetarea produselor şi informaţiile înscrise pe acestea, respectiv:

– lipseau informaţiilor privind numele, adresa şi numărul de telefon al persoanei ce răspunde de introducerea pe piaţă ;

– lipsea afişarea simbolului – pericol ’’NOCIV’’, deşi în fişa de securitate este prevăzut acest lucru;

– lipsea denumirea pentru unele produse (care erau de provenienţă Germania);

– lipsea denumirea chimică a substanţei periculoase (etilen glicol), tradusă incorect ca “alcool etilic’’;

De asemenea, în cazul comercianților din județul Neamț care vindeau antigel și lichid de parbriz, inspectorii OPC au constatat că nici simbolul de pericol nu corespunde legislației (simbolul grafic este semnul exclamării, încadrat sub formă de romb cu fond alb și chenar roşu). Totodată, s-a constatat că  produsele de provenienţă Germania sau Belgia nu prezentau și traducerea în limba română a informațiilor de pe etichetă. Inspectorii au mai raportat nereguli și referitoare la informaţiile obligatorii înscrise pe etichete ce erau ilizibile, de la numărul lotului până la data fabricației și lipsa teremenului de valabilitate.

Vlad Ciurea, comisar șef adjunct OPC Neamț: “Le recomand șoferilor nemțeni să cumpere lichid antigel și lichid de parbrize doar din magazinele/ raioanele specializate, unde se eliberează și documentele de cumpărare, de care vor avea nevoie în cazul unei viitoare reclamații. De asemenea, le recomand șoferilor ca operația de schimb a lichidului antigel să fie făcută doar în service-urile autorizate. Important pentru autoturism este și ca lichidul antigel cumpărat să fie cel recomandat de producător sau unul echivalent tehnic, conform cărții tehnice a autovehiculului. Ambalajul unui astfel de produs trebuie să conțină datele producătorului, importatorului sau distribuitorului, încă o dată, pentru a putea reclama ulterior, dacă este cazul”.

În  urma acestor controale, pentru abaterile constatate s-au aplicat 17  avertismente și 12  amenzi în valoare de 23.500 lei. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 9.128 lei și au fost oprite definitiv de la vânzare loturi în valoare de 180 de lei.

Ioana HAGI-STAN

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...