I-au bucurat pe copii doar câteva zile și au făcut deliciul adulților care țin la obiceiurile străbune. Mirosul de brad nu se mai „pupă” cu începutul noului an și, ca urmare, brăduții naturali care s-au scuturat bine de ace iau acum calea pubelelor.
Printre blocurile din Piatra-Neamț, nu sunt excepții. Aproape fiecare coș de gunoi își are și bradul. Fie că au fost cumpărați cu acte în regulă sau „pe sub mână” de la speculanții neprinși, bradul natural din mijlocul sufrageriei nu induce nici pe departe ideea de ocrotire a naturii. Variante pentru înlocuirea brazilor naturali sunt, iar pentru asta nu trebuie decât să renunțăm la niște mofturi, de altfel nesănătoase.
Probabil cei de la Bratner vor face compost din brazi, dar n-ar fi rău dacă ar pune la dispoziție și niște pubele în care să poată fi lăsați aceștia, astfel încât să nu se strângă maldărul pe lângă țarcurile cu pubelele existente. (Marian TEODOROF)