Astăzi, 4 august, în Sala Mare a Primăriei Iași, a avut loc conferința de presă organizată cu ocazia lansării oficiale a Campaniei Oamenii Timpului. La eveniment au participat organizatorii Campaniei, finanțatori și membri ai Juriului Național al Campaniei Oamenii Timpului.
„Campania noastră, pe care o extindem la nivelul regiunii Nord-Est, incluzând și orașele Cernăuți și Chișinău, are în vedere identificarea, recunoașterea, promovarea și premierea valorilor. Considerăm că personalitățile de excepție ale fiecărei comunități locale merită, măcar o dată pe an, o reverență făcută cu recunoștință pentru acele proiecte pe care le pun la rândul lor la dispoziția comunității și care fac, în acest fel, ca orice comunitate să meargă mai departe. Campania va debuta cu o primă etapă în care orice membru al comunităților locale pomenite va putea face propuneri pentru nominalizări. Platforma www.oameniitimpului.ro e funcțională deja începând cu 1 august. Acolo oamenii vor găsi un formular pe care îl vor completa, vor trebui să facă propunerea de nominalizat și să specifice pentru ce proiect realizat de respectivul nominalizat în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015 se face această propunere. Ulterior, după data de 15 septembrie, va avea loc o primă etapă a jurizării. Juriul național va decide care sunt nominalizații din fiecare județ, respectiv Cernăuți și Chișinău. După aceasta vom organiza galele locale”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL.
Primăria Iași și Consiliul Județean Iași sunt principalii susținători financiari ai Campaniei. Reprezentanți ai celor două instituții au fost prezenți la conferința Oamenii Timpului.
„Este un proiect foarte potrivit pentru timpurile pe care le trăim. Trebuie să avem acel exercițiu de recunoaștere a valorilor pe care societatea românească le creează în momentul de față. Ne-am obișnuit să punem în vârful piramidelor nonvalori.Cred că în ultimii 25 de ani am dat cu piciorul unui clasament firesc pe care ar fi trebuit să îl facem de-a lungul timpului, în care valorile autentice românești să fie acolo unde trebuie, iar Oamenii Timpului să fie aleși dintre cei mai buni dintre noi, din generația noastră, din generațiile care pot structura un clasament. Oamenii Timpului au nevoie de recunoaștere, iar recunoașterea trebuie să o facă acum, la schimbul dintre generații, cei mai tineri dintre noi”, a declarat dl. Mihai Chirica, viceprimar cu atribuții de primar al Municipiului Iași.
Venit special pentru eveniment de la Sibiu, scriitorul Radu Vancu, care este și membru al Juriului Național al Campaniei Oamenii Timpului,a evidențiat importanța proiectului. „Avem valori în toate domeniile culturale, însă nu există o piață care să le integreze. Proiectul Oamenii Timpului este unul dintre principalii vectori de coagulare, de construire a unei asemenea piețe, lucru foarte dificil pentru că, așa cum arată teoreticienii occidentali, cultura este o antimarfă, deci nu ascultă de logica pieței capitalului. De aceea este nevoie de astfel de proiecte, gândite sistematic, pe termen lung și transnațional, adică integrând și Cernăuți și Chișinău, pentru a construi o piață românească dincolo de granițele politice ale României care să integreze tot ce e valoros în limba română. Faptul că există 80 de nominalizați arată ce anvergură reală au aceste valori, dar arată și cât de dispersate sunt ele și că e într-adevăr nevoie de un proiect care să le coaguleze, să le concentreze, să le pună în contact”, a afirmat Radu Vancu.
Mai multe detalii pe www.oameniitimpului.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/OameniiTimpului.
În ce constă campania, în format Microsoft Word – Descriere Campania OT2015