Ninsori abundente în Regiunea Nord – Est

Meteorologii au actualizat prognoza și anunță ninsori abundente și viscol în Regiunea Nord – Est. Jumătatea de vest a județelor Neamț și Bacău sunt sub cod portocaliu, iar în județul Suceava este cod galben pentru aceleași fenomene. Ambele atenționări sunt valabile din 23 decembrie, de la ora 20:00, până pe 25 decembrie, la ora 10:00. „În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 30…50 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90…110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 50 m”, prevede atenționare cod portocaliu emisă de ANM.Ninsori consistente în Regiunea Nord – Est

În județul Suceava va fi afectată zona înaltă, iar la altitudini între 800 și 1700 m, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 20…25 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60…80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 m. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor ANM poate actualiza prognoza și pentru celelalte zile de Crăciun.

(G. S.)

Foto: ANM

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...