O femeie, în vârstă de 29 de ani, din Tîrgu Neamț, a fost atacată pe stradă, în ziua de 6 martie, și a rămas fără telefon mobil.

“În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în jurul orelor 14:30, persoana vătămată ar fi fost acostată de un bărbat, de 50 de ani, sub pretextul achitării unei datorii. Acesta, împreună cu o femeie de 46 de ani, ar fi încercat să o deposedeze de geantă pe tânără, după care au lovit-o şi i-au sustras un telefon mobil. Imediat după sesizare, poliţiştii au depistat persoanele în cauză, recuperând şi telefonul mobil”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

talharie posetaCei doi au fost reținuți, pentru tâlhărie calificată, iar astăzi, 7 martie, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamţ cu propunere de arestare preventivă.

Tot în ziua de 6 martie, polițiștii au identificat doi tineri de 17, respectiv 19 ani, din Piatra Neamţ, bănuiţi că au comis o tâlhărie chiar de 1 martie. Ei au atacat un tânăr de 18 ani și, prin violență, l-au deposedat de un telefon mobil și de banii pe care-i avea asupra lui. Băiatul a reclamat fapta abia pe 6 martie și tot atunci autorii au fost prinși și telefonul recuperat. Cei doi au fost reținuți, iar astăzi vor fi duși la parchet, cu propunerea de arestare preventivă. (C.M.)

Articolul precedentMedic pneumolog pentru Policlinica Piatra-Neamț
Articolul următorBălăceală gratuită la Roman de 8 Martie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.