O tânără a căzut în capcana pregătită pentru „victima” sa

tanaraPersoanele în vârstă au început să devină mai prudente când primesc telefoane de la necunoscuţi şi li se cer bani. De unde până acum se repezeau la dulap şi dădeau ultimul leu din casă fără să clipească, iată că au învăţat să verifice poveştile care li se vând la telefon. Aşa a făcut o femeie de 68 de ani din Piatra-Neamţ, anunţată, în ziua de 11 noiembrie, că fiul ei a fost implicat într-un accident. La telefon era un bărbat, cu voce sigură, care i-a cerut adresa şi i-a spus că o tânără va veni să ridice banii. După ce-a închis telefonul, bătrâna şi-a sunat fiul şi apoi a anunţat poliţia. Tânăra, în vârstă de 29 de ani, a fost prinsă în scurt timp, în apropierea casei spre care se îndrepta.

„Cercetările în cauză sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de înșelăciune”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii sfătuiesc persoanele în vârstă să procedeze exact ca bătrâna din Piatra-Neamţ şi să nu dea sub nicio formă bani necunoscuţilor, indiferent de pretextul invocat de aceştia. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...