perchezitiiDupă perchezițiile de ieri, 19 mai, și audierile care s-au întins până la ora 5 în această dimineață, anchetatorii au reținut 8 persoane, care vor fi prezentate, astăzi, Tribunalului Neamț, cu propunerea de arestare pentru constituire și aderare la un grup infracţional organizat, camătă, tâlhărie calificată, influențarea declarațiilor, lipsire de libertate în mod ilegal și şantaj. Este vorba despre Vasile Capră (38 de ani) – liderul grupării, Dan Capră (37 de ani), Mihai Capră (26 de ani), Garofița Capră (36 de ani), Ana Maria Toma (34 de ani), Eduard Stejar (48 de ani), Mihai Iulian Capră (35 de ani) și Nicoleta Lazăr (36 de ani).

Capul de afiș, Vasile Capră este acuzat că, începând din anul 2017, a început să dea bani împrumut și să perceapă dobânzi lunare de 100% din suma acordată. Apoi a dezvoltat metode de intimidare obligându-i pe datornici să-i predea cărțile de identitate, în baza cărora a încasat lunar alocațiile, ajutoarele sociale sau alte drepturi financiare de care beneficiau cei în cauză.

De asemenea, membrii grupării ar fi constrâns mai multe persoane să întocmească contracte de închiriere a unor locuințe sociale gestionate de o societate comercială din Piatra Neamț, cu scopul de a-i determina să le remită lunar sume cuprinse între 500 și 1000 de euro, pentru a le permite folosirea imobilelor. În situația în care aceștia s-ar fi aflat în imposibilitatea de a mai achita ratele lunare, i-ar fi determinat să își părăsească imobilele.

În cursul lunii mai 2019, în scopul recuperării unor sume de bani sustrase, membrii grupului infracțional ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat din localitatea Bârgăoani. Pe fondul acestora constrângeri, bărbatul le-ar fi remis 1.300 de euro, 700 de lei și un telefon mobil. Totodată, liderul grupării, aflat în prezent în stare de deținere, fiind cercetat într-o cauză penală privind infracțiunea de șantaj, ar fi constrâns persoana vătămată în vederea retragerii plângerii penale formulate împotriva sa”, se arată în comunicatul Poliției Neamț.

Anchetatorii susțin că ”afacerea” lui Capră s-a dezvoltat din 2018, iar asistații social care plăteau lunar între 500 și 1000 de euro taxă de protecție ca să-și păstreze casele, primeau acești bani de la copiii lor sau de la alte rude plecate în străinătate. Puțini dintre ei au depus plângeri la poliție, iar un dosar care să vizeze destructurarea unui grup infracțional organizat a fost constituit abia în luna februarie a acestui an. Cât despre complicitatea cuiva din conducerea Locativserv, societatea care administrează locuințele sociale, surse din anchetă ne-au declarat că este vorba despre o singură persoană pomenită în discuțiile dintre membrii grupării, însă de abia de acum trebuie stabilit dacă într-adevăr are vreun amestec în activitatea infracțională a clanului Capră.

C.M.

Articolul precedentO nouă conducere a Casei de Asigurări de Sănătate Neamț
Articolul următorInspectorii de muncă au dat 9 amenzi în timpul stării de urgență