O nouă ședința de CJ

 cj 2013 04

Luni, 19 august, va avea loc o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean Neamț. Ordinea de zi nu este încă pusă la punct, dar se pare că aleșii județului vor trebui să dezbată și să adopte în jur de 20 de proiecte de hotărâre, câteva dintre acestea fiind de o importanță vitală. Este vorba despre trei proiecte ce constituie baza unui proiect european ce privește accesarea de fonduri pentru refacerea infrastructurii din stațiunea Durău și stația Salvamont din aceeași localitate. Proiectul cu finanțare europeană urmează a fi depus la Ministerul Dezvoltării cel târziu marți, 20 august, iar dacă consilierii județeni nu vor fi de acord cu datele tehnice se riscă pierderea a câteva milioane de euro. În același context al ședinței de luni, vor fi dezbătute și alte proiecte ce au în vedere acordarea de licențe de transport sau majorări de capital ale societăților tutelate de Consiliul Județean Neamț, cum ar fi Troleibuzul. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Neamţ, Dan Manoliu, chiar dacă Daniela Soroceanu, secretarul județului, va participa la concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență și nu se  știe dacă va putea fi prezentă la ședință, alături de președintele Culiță Tărâță va sta un alt jurist pentru a se asigura legalitatea reuniunii. (I.C.)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...