accident gard daramatViteza excesivă a fost cauza accidentului petrecut, în seara de 23 septembrie, la ora 18,15 la intersecţia dintre DN 17 şi DN 2 E, în localitatea Păltinoasa, din Suceava.

Localnicii au văzut, uimiţi, cum un autoturism ratează curba şi o ia drept înainte spre gardul unei case, îl culcă la pământ şi apoi face aşchii faţada din lemn. La locul accidentului au fost chemate mai multe ambulanţe şi un echipaj de poliţie, care a stabilit că la volan se afla un bărbat de 31 de ani din municipiul Suceava.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, a 3 tineri cu vârste între 16 și 18 de ani, toți din municipiul Suceava și a unui bărbat de 31 de ani, din oraşul Liteni, pasageri în autoturism, care nu au rămas internați”, se precizează în comunicatul Poliţiei Suceava.

”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”. (ZCH NEWS)

Articolul precedentSpitalul Târgu Neamț, de la lighene la investiții de 30 de miliarde de lei
Articolul următorCu ţigările în spinare, fugăriţi de poliţie!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.