isu barca 02 resizeO femeie, în vârstă de 60 de ani, din Roznov a încercat să-și pună capăt zilelor aruncându-se în apele canalului Bistrița, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț. Vecina sa a anunțat poliția. Tragedia s-a petrecut în această seară, 14 mai, în jurul orei 22,00.

La fața locului au ajuns un echipaj de poliție, cu negociator, o autospecială a pompierilor cu barcă și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Femeia a fost scoasă din apă de către pompieri, dar din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare. „Medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul”, a precizat ISU Neamț

“În această seară  ca urmare a unei solicitări venite de la IPJ, pompierii au intervenit în orașul Roznov pentru a căuta o persoană ce se presupunea că s-ar fi aruncat în canalul CHE Bistrița.

Pompierii, cu ajutorul bărcii, au efectuat căutări în apă și au găsit trupul unei femei.

Aceasta a fost scoasă la mal și s-au început manevrele de resuscitare.

La locul solicitării se deplasează și echipajul SMURD TIM de la Detașamentul Piatra Neamț”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Angela Croitoru

Foto: arhivă

Articolul precedentExperimentul evaluării standardizate – 7 școli din Neamț selectate
Articolul următorȘase tineri acuzați că au furat peste 2 tone de combustibil
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.