O femeie a returnat o geantă găsită în care erau 7.600 lei

O întâmplare ce poate sta la baza unui scenariu de telenovelă de tipul „Lecţii de viaţă” a avut loc, zilele trecute, într-o comună din Iaşi.

O femeie a găsit pe o stradă din comuna Popricani o geantă în care se aflau mai multe bunuri şi 7.600 de lei, sumă destul de consistentă pentru muritorii de rând. Femeia nu s-a „bucurat de recompensa neaşteptată”, ci s-a dus direct la poliţia din localitate unde a predat geanta.

Obiectele găsite în geantă i-au ajutat pe poliţişti să identifice proprietara, o femeie, în vârstă de 32 de ani, „care a pierdut geanta într-o zi importantă pentru ea, respectiv ziua în care era nașă de cununie”, precizează Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

„Colegii noștri i-au restituit geanta cu bunuri și cei aproximativ 7.600 de lei, proprietara fiind profund recunoscătoare femeii care a anunțat polițiștii, dar și colegilor noștri care au ajutat-o să își recupereze bunurile într-un timp atât de scurt.

O felicităm pe femeia care a predat geanta colegilor noștri, pentru gestul său și apreciem spiritul civic de care a dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi”, conchide IPJ Iaşi.

Angela Croitoru

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...