accident-podoleni-costisa-2Accidentul cumplit, petrecut în după-amiaza de 28 octombrie, la ieşirea din Podoleni spre Costişa, a avut drept cauză o culpă comună a celor doi şoferi implicaţi. Femeia de 30 de ani, care conducea Citroenul roşu a virat la stânga, spre drumul care duce la Negriteşti, fără să se asigure, iar tânărul care rula în spatele ei s-a angajat în depăşire, deşi în zonă este linie continuă. Impactul a fost lateral şi violent, ambele autoturisme au „zburat” de pe şosea şi s-au oprit pe câmp, cel roşu fiind distrus în totalitate. Înăuntru erau 7 persoane. În faţă – conducătoarea auto şi tatăl ei, iar în spate mama şoferiţei (care a murit pe loc), concubinul şoferiţei (un bărbat din Oradea), sora acestuia (o fată de 15 ani) şi cei doi copii ai femeii de la volan. Bilanţul accidentului: un mort, 4 răniţi grav şi 3 răniţi uşor. Conducătoarea auto a intrat în comă imediat după impact, a fost intubată, dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ şi apoi transferată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Tot în stare gravă este tatăl ei, copilul ei cel mic, în vârstă de 5 ani, şi sora concubinului ei. Din celălalt autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani din Tarcău, care a scăpat fără nicio zgârietură, n-a fost rănită decât iubita şoferului, care a suferit o fractură de braţ. Un prieten de-al şoferului, aflat pe bancheta din spate, a scăpat, de asemenea, nevătămat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în cauză pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. (C.M.)

Articolul precedentACTUALIZARE GALERIE FOTO Incendiu cu victimă la Tarcău
Articolul următorBirou Unic pentru mediul de afaceri la Camera de Comerţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Intrebarea mea ca sofer este :cu ce viteza rula conducatorul masini care a cauzat acel accident de a reusit sa o zboare efectiv de pe sosea in urma impactului ?Nu vreau sa imi dau pareri pripite asa ca as dori un pic de adevar din partea autoritatilor si celor care au facut publice informatiile de mai sus .
    Ajunge atata durere fratilor,e prea mult!!!

Comentariile sunt închise.