Tânguirile (sau tânguielile) ăstora de-au subminat notorietatea și respectabilitatea orașului cu fotbalul lor profesionist sunt de toată jena. E gata, s-a terminat. A fost prea mult, prea scump, prea sfidător.
Ambițiile sincere de odinioară, de a duce FC Ceahlăul în prima divizie, pe timpul când fotbalul se juca pe teren, țin în viață nostalgia unor împătimiți și atât. După 2004, în special, ca o presiune de proporții tectonice, fotbalul și Gheorghe Ștefan s-au impus cu de-a sila în viața și afacerile din Piatra Neamț. Prioritatea investițiilor inutile – veritabile demonstrații de cum se tranformă îndatorarea urbei în profitul clientelei – a fost întrecută numai de boala fotbalului. În declarații, afaceriști mici și mari se întreceau în a afirma cât de fericiți sunt ei să cotizeze. Fotbalul, ca să vezi, era visul vieții lor, suprema comandă socială, dar nu-l nimeriseră înainte de-a fi afectuos îndrumați de Pinalti. Înfrângerea lui Ion Rotaru, în cursa pentru primărie, a fost susurată nu de puține ori, la unele urechi nedeschise optim, în stilul „Uite ce pățești dacă te pui cu fotbalul!”. Prin fotbal se subînțelegea numele stăpânului.
Apoi, în contul, numele și renumele stadionului s-au tocat direct sume de bani exorbitante. Cică performanțele echipei fanion impuneau investiții de anvergură europeană. Dresarea comunității se perfecționa din mers. Când s-a aruncat pe piață duma cu organizarea de competiții internaționale de atlestim, era înghesuială la a ocupa loc în primul rând de aplaudaci. Dacă banii ar fi luat o destinație din portofoliul lui Daniel Ciobotea, Preafericitul în funcție, tot rămâneam c-o mănăstire, c-o biserică. Așa, ne-am ales c-un stadion fără pelerini, fără enoriași, dar c-o nocturnă unicat. Iar cei doi stâlpi cu reflectoare înfipți în peluză nu-s de ici, colea. Reconversia în spațiu pentru serbări câmpenești bine iluminate nu-i departe. Dacă pârâtei săli polivalente din deal i s-a prezis că va găzdui nunți politice, însă se mulțumește cu praznice de aceeași sorginte, n-ar fi o surpriză ca serbarea de noapte, pe stadion, să fie una cu cai, să fie și Costache Lupu răzbunat.
În acte (care acte-s probabil bine îmbibate cu tămâie de fug anchetatorii de ele în regim de super-viteză) a rămas, evident, una bucată echipă de fotbal. Parcă mai ieri, rânjeau superior câțiva obraznici când anunțau situația înfloritoare a afacerii și echipei, plus achitarea la zi a obligațiilor fiscale. Ziceai că rețeta prosperității a înflorit în Paradisul de lângă cimitir. Nici nu îndrăzneai a ridica privirea din pământ spre mândrii grădinari. Uite că s-a terminat. Nu, nu dintr-o dată cum se insinuează. E suficient ca publicul să-și amintească schemele de jefuire a banului public, dezvăluite numai în „Mesagerul de Neamț”, pentru a face o conexiune corectă: cu sau fără Gheorghe Ștefan la butoane, drumul era același. Decesul nu putea fi amânat la nesfârșit. Întreaga construcție nu era sănătoasă. Că acum se dau în vileag unii pe alții, să dea Dumnezeu să-i țină febra denunțurilor. De nu-i cercetează ăia cu patalama de anchetator, cel puțin află pietrenii, cărora li se băgau abonamente pe gât cu de-a sila, cum se învârteau banii în fotbal la vreme de regim protejat. E o simplă chestiune de timp până se va dovedi că fostul Paradis e o ditai borta neagră. Culmea-i că nu știi pe ce să pui un sechestru cinstit.
Viorel COSMA
