pietricica turism

Un reputat filantrop care a pus bazele silviculturii naţionale

O personalitate marcantă a secolului trecut, care a trăit şi în judeţul Neamţ o parte din viaţa sa în calitate de administrator al Domeniilor Coroanei Române vreme de 30 de ani, este magistratul bucureştean Ioan Kalinderu (28 decembrie 1840, Bucureşti -11 decembrie 1913, Bucureşti), de la a cărui moarte se împlinesc 101 ani. El a fost cunoscut îndeosebi de oamenii de pe Valea Bistriţei şi Valea Muntelui, zona Bicaz, Farcaşa şi Borca, cei din localităţile pe care se întindeau Domeniile Coroanei, la început de secol XX. Domeniile Coroanei Române a fost un fond de proprietăţi care asigurau susţinerea economică a curţii regale. Au fost înfiinţate printr-o lege din 9 iunie 1884, la iniţiativa lui Ion Brătianu. Domeniile erau ale statului şi nu puteau fi vândute decât prin lege. Administrarea şi uzufructul lor reveneau Coroanei. Moşiile însumau 129.989 hectare, împărţite astfel: în judeţul Suceava: Mălini 27.405 ha; Borca 17.871; Sabasa şi Farcaşa 3.955 ha (cele trei localităţi nemţene erau pe atunci în judeţul Suceava); în judeţul Neamţ: Bicaz 13.224 ha; în judeţul Vaslui: Dobrovăţ 6.300 ha; în judeţul Râmnicu-Sărat: Domniţa 5.487 ha; în judeţul Brăila 6.367 ha; în judeţul Prahova: Gherghiţa 2.900 ha; Clăbucetul cu Caraimanul 1.953 ha; în judeţul Dolj: Sadova 19.353 ha; Segarcea 11.800; în judeţul Ilfov: Cociocul 3674 ha.

Ioan Kalinderu a făcut studii secundare în Bucureşti, a devenit licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris (1860) şi doctor în drept al aceleaşi Universităţi. Intră de tânăr în magistratură, unde parcurge, într-o scurtă perioadă, toate gradele ierarhice, până la cel de consilier la Curtea de Casație și de membru al Curții de Casație de la Haga. Magistratul a fost procuror, judecător şi prim-preşedinte al Tribunalului de Ilfov, judecător şi prim-preşedinte al Curţii de Apel din Bucureşti, consilier la înalta Curte de Casaţie, administrator al Domeniilor şi Pădurilor Statului, comisarul Guvernului român la Berlin în vederea răscumpărării de către statul român a căilor ferate construite de Strousberg (1881-1882), administrator al Domeniilor Coroanei (1884-1913), preşedinte (23 martie 1904 -1 8 aprilie 1907) şi vicepreşedinte (29 martie 1895 – 1 aprilie 1898; 26 martie 1901-23 martie 1904) al Academiei Române. S-a bucurat de atenția și încrederea Suveranului, regele Carol I, acesta fiindu-i un înțelept și devotat consilier pe probleme juridice, economice, silvice și agricole.

În toată viața lui a fost un dezinteresat filantrop: a donat Academiei Române colosala avere mobilă și imobilă primită prin testament de la Ioan și Elena Oteteleșanu (peste 900 ha de teren agricol și păduri, clădiri și importante sume de bani aflate în bănci); a finanțat dotarea adecvată a aulei Academiei Române, inclusiv pentru cumpărarea vitraliilor. Muzeul de artă „Kalinderu” din București este, de asemenea, ctitoria sa. Interesul lui Ioan Kalinderu pentru problemele silvice s-a amplificat odată cu numirea sa ca admininistrator al Domeniilor Coroanei, în cadrul cărora pădurile au deținut un loc important: circa 50 de mii hectare. Aici, la această „administrație”, s-a născut un început de gospodărire forestieră avansată, la inițiativa chiar a Suveranului, transpusă în practică de sfetnicul său Ioan Kalinderu. Dar, atunci, acest mare vizionar, Ioan Kalinderu, a înțeles adevărul potrivit căruia toate pădurile țării au nevoie de o gospodărire adecvată, bazată pe cunoștințe științifice, precum și de un corp silvic temeinic organizat.

Ion Kalinderu a înţeles să tranforme Domeniul Coronei într-o şcoală de agricultură şi silvicultură. A trecut treptat de la o cultură obişnuită la o cultură mai raţională pentru ca săteanul să poată învăţa. A urmărit selecţionarea raselor indigene de animale prin încrucişarea cu rase străine, dar şi îngrijirea specială. Pentru prima oară a împădurit terenurile degradate. A introdus sistemul de irigatii pe domenii, a înțeles să valorifice economic pădurile de munte prin construirea de instalații de transport și căi forestiere. În anul anul 1893 majoritatea moșiilor Domeniului Coroanei au început a fi explotate în regie.  Pentru a se concretiza  dorința Regelui Carol I de a îmbunătății traiul țăranilor, Administratia Domeniului Coroanei a luat măsuri să sprijine sătenii spre a-și construi case în condiții igenice și economice conform Regulamentului întocmit de Ministerul de Interne (1891). Astfel, încă de pe atunci, se impunea construcția caselor de locuit numai din cărămidă și lemn de munte. Ioan Kalinderu este autor al mai multor lucrări de drept roman şi de istorie a antichităţii romane: “Droit pretorien et reponses des Prudents” (1885), “Consiliul împăraţilor la Roma şi la Constantinopol” (1887), “Viaţa municipală la Pompei” (1 890), “Doi antagonişti romani” (1892), “Romanii călători” (1 895), “Viligiatura şi reşedinţele de vară la romani” (1895), “August şi literaţii” (1897), “Din viaţa romană. Podoabele, toaleta şi petrecerile unei elegante” (1903) etc.

Filantrop reputat, a finanţat şcoli, biserici, biblioteci comunale, Ioan Kalinderu a donat Academiei Române averea transmisă prin testamentul lui loan Oteteleşanu, din acest fond construindu-se internatul de fete de la Măgurele (1893). Între anii 1906-1907, a înfiinţat un muzeu de artă medievală, care, după moartea sa, a revenit statului român. (N. SAVA)