Ieromonahul Siluan Antoci, de la Mănăstirea Agafton de lângă Botoşani (cânvda vieţuitor la Sfânta Mănăstire Pângăraţi) a scris relativ recent o lucrare documentară de mari dimensiuni tipografice (două volume, circa 500 de pagini) dar şi spirituale, la Editura “Doxologia”, intitulată “Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist” şi care cuprinde cea mai neagră perioadă prin care a trecut monahismul ortodox din România. Este vorba de punerea în aplicare a vestitului Decret 410 din 1959. Născut în satul Stăneşti, comuna Lunca, din județul Botoșani, Ieromonahul Siluan Antoci a intrat în monahism în anul 1995, la Mănăstirea Pângărați, unde a rămas până în anul 2012, când a venit la Mănăstirea Agafton. Ieromonanul recunoaşte că a fost inspirat de exemplul unei mătuşi, maica Maria Andrei, izgonita din mănăstire în 1959.
Ce prevedea acest decret odios? Modifica altă lege, Decretul 117 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase, introducând după articolul 7 un alt articol 7*, având următorul cuprins: “Monahismul poate funcţiona numai în mănăstiri autorizate ale cultelor legal recunoscute. Autorizarea de funcţionare a mănăstirilor se dă către Departamentul Cultelor. Absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului pot intra în monahism la orice vârstă dacă au satisfăcut stagiul militar. Alte persoane pot fi admise în monahism numai dacă au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbaţii şi de 50 de ani, femeile, dacă renunţă la salariu sau la pensia de la stat, dacă nu sunt căsătorite şi dacă nu au obligaţii deja stabilite pe baza Codului Familiei. În cazurile în care exercitarea cultului o reclamă, Departamentul Cultelor va autoriza pe unii monahi să ocupe funcţii şi să primească salariul cuvenit. Dispoziţiile de mai sus se aplică şi mănăstirilor şi monahilor existenţi”.
Consecinţele aplicării acestui decret au fost năpraznice pentru întrega obşte monahală din România: s-au desfiinţat imediat 62 de mănăstiri (numai în Eparhia Iaşilor au fost desfiinţate 25 de mănăstiri, iar numărul călugărilor a scăzut de la 6.014, câţi erau la 1 ianuarie 1959, la 1.456). Din Mănăstirea Neamţ au plecat pe cale pribegiei 65 de părinţi, din Mănăstirea Agapia 300 de maici, iar de la Văratec, din personalul de 453 de maici existente în anul 1959, în anul 1960 mai rămăsese un număr de 186 de monahii. De la Mănăstirea Secu, din 40 de vieţuitori, au plecat 23 de părinţi, rămânând la mănăstire 17 călugări bătrâni şi bolnavi. (N. SAVA)
