Lenuta Nusa CHIRIACElena Nuşa Chiriac, administratorul Turoag SA, a fost condamnată astăzi, 20 martie, la 4 ani de închisoare. Curtea de Apel Bacău l-a condamnat, de asemenea, şi pe Adrian Dorin Bălănescu, fostul director al Romconstruct, la 3 ani şi 8 luni de închisoare. Singurul care a rămas cu pedeapsă cu suspendare este Vasile Balcan, administratorul Marsat SA. În primă instanţă, la Tribunalul Neamţ, toţi primiseră pedepse cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii. Curtea de Apel Bacău a modificat sentinţa şi i-a trimis pe doi dintre inculpaţi la penitenciar. Mandatele au ajuns la Poliţia Neamţ, în cursul serii, după ora 20, şi urmează să fie puse în executare.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA Bacău, care au anchetat-o pe Nuşa Chiriac pentru infracţiunea de ”folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”. Adrian Dorin Bălănescu şi Vasile Balcan au fost acuzaţi de complicitate la comiterea acestei infracţiuni.
”În perioada 2009 – 2011, inculpata Chiriac Lenuța Nușa, în calitate de administrator al SC Turoag SA, beneficiara proiectului finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala intitulat „Modernizare și extindere Hotel Roman”, cu ocazia implementării proiectului, a folosit cu rea credință documente false și inexacte ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 4.120.444 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională”, se arată în rechizitoriu. ”La data de 26 mai 2010, pentru dovedirea îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de finanțare și pentru a obține finanțarea efectivă, inculpata a depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est Piatra Neamț documente care atestau, în mod nereal, organizarea reală și efectivă a procedurilor de achiziție privind atribuirea contractelor de lucrări de construcție pentru acest proiect, în condițiile în care cunoștea că societățile declarate câștigătoare, ambele din Italia, nu vor efectua efectiv aceste lucrări.
În același context și la aceeași dată, inculpata a mai depus la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est Piatra Neamț documente care atestau în mod nereal organizarea reală și efectivă a procedurilor de achiziție privind atribuirea contractului de furnizare dotări de specialitate, mobilier hotel și restaurant către SC Marsat SA Roman, reprezentată de inculpatul Balcan Vasile, contractul încheiat cu această societate precum și documente care atestau livrarea produselor și plata acestora.
În fapt, aceste produse au fost achiziționate de la o altă firmă, administrată de o rudă a inculpatei.
De asemenea, pe parcursul executării lucrărilor, inculpata Chiriac Lenuța Nușa a mai depus la aceeași instituție o serie de documente (devize de lucrări, procese verbale de control în fază determinantă și procese verbale pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse), o parte din ele semnate și de inculpatul Bălănescu Adrian-Dorin, care atestau în mod nereal faptul că cele două societăți au realizat lucrările efective”
.

Pentru aceste fapte, instanţa de la Bacău a decis ca Nuşa Chiriac, pe lângă cei 4 ani cu executare, să mai primească o pedeapsă complementară (interzicerea unor drepturi civile) de 3 ani, la fel ca Dorin Bălănescu.

Vasile Balcan are un termen de supraveghere de 3 ani şi trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Roman  – activităţi de curăţenie şi întreţinere şcoli, grădiniţe şi primărie, precum şi terenurile de sport administrate de Primăria Roman sau activităţi în folosul căminelor de copii sau bătrâni.

Instanţa a mai decis: „Obligă în solidar inculpaţii Chiriac Lenuţa Nuşa, Bălănescu Adrian Dorin, inculpata Chiriac Lenuţa Nuşa în solidar şi cu inculpata persoană juridică SC Turoag SA Roman să plătească părţii civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Bucureşti, suma de 4.445.735,58 lei, împreună cu dobânda legală aferentă calculată până la data achitării integrale a debitului. Obligă în solidar inculpaţii Chiriac Lenuţa Nuşa, Bălănescu Adrian Dorin şi Balcan Vasile, inculpata Chiriac Lenuţa Nuşa în solidar şi cu inculpata persoană juridică SC Turoag SA Roman, iar inculpatul Balcan Vasile în solidar şi cu inculpata persoană juridică SC Marsat SA Roman, să plătească părţii civile Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice – Bucureşti, suma de 488.399,99 lei, împreună cu dobânda legală aferentă calculată până la data achitării integrale a debitului”.

Sentinţa este definitivă.

C.M.

Actualizare: În jurul orei 22.00 două echipaje diferite i-au găsit pe cei doi condamnați cu executare la domiciliu de unde i-au preluat pentru a-i conduce la penitenciar.

Articolul precedentSoțul fostei primărițe de Gîrcina a dispărut
Articolul următorControl la ouăle intracomunitare, comercianți amendați
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.