Maniera în care s-a pretins și primit mită pentru angajare la Serviciul de Ambulanță Neamț transpare tot mai nuanțat din ancheta DNA Bacău, așa cum se conturează din argumentele aduse în instanță și la arestarea preventivă a celor 8 care au dat mită.

Ce invocă în plus procurorii acum – față de aspectele din dosarul arestării dr. Dan Dorin Morenciu, șeful SAJ Neamț, a asistentei șefe Luminița Maria Rozoschi și a șefei de la substația Târgu Neamț Elena Preda – sunt implicarea și a altor persoane cu funcții. Cum este dr. Dorice Albu, fosta șefă a instituției, a liderului sindical Gladior Andronache, dar și a altor persoane angajate pe bani. Mai mult, anchetatorii detaliază rolul fiecăruia. De pildă, Gladior Andronache ar fi fost intermediar și la angajările din pandemie, fără concurs, dar și modul cum comisiile de concurs au fost „atent” desemnate, contra unor sume în euro potrivite.

Noile amănunte au fost prezentate de procurorul DNA Bacău completului Tribunalului Bacău la ședința de judecată în care s-a decis arestarea celor 8 asistenți medicali și șoferi care au dat câte 6.000 euro pentru angajare definitivă. În încheierea de ședință se precizează inclusiv cum astfel de angajări s-ar fi făcut și la Roman, Bicaz, Piatra-Neamț.

„La data de 09.05.2022 organul de urmärire penalä din cadrul Direcției Nationale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacäu s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul cä MDD – în prezent manager general interimar și AD – în prezent director medical interimar al Serviciului de Ambulantä Judetean Neamt, pretind și primesc sume de bani, prin intermediul unor persoane din subordine, de la candidatii înscriși în vederea promovärii examenelor ce vor avea loc în perioada 10 mai – 18 mai 2022 pentru ocuparea unor posturi vacante (personal sanitar și personal sanitar auxiliar), pe perioadä nedeterminatä, pentru personalul care a ocupat färä concurs posturi de executie, pe perioadä determinatä, în perioada stäri de alertä sau a situaliilor de risc epidemiologic biologic.

Astfel, persoanele menlionate mai sus, în virtutea functiilor de conducere pe care le dețin, au pretins sume de bani în cuantum de 10.000 de euro de la candidații pentru ocuparea postului de personal sanitar (asistent medical) și 5.000 de euro de la candidatii pentru ocuparea postului de personal sanitar auxiliar (șofer autosanitarä), în vederea stabilirii componenței comisiilor de examen determinarea acestora pentru promovarea candidaților la examenul susmenționat. De mentionat cä, anterior, candidatii la acest examen au fost încadrați în funcțiile sus-mentionate pe o perioadä determinatä, având în vedere suplimentarea necesarului de personal impusä de pandemia de COVID-19.

Din comisia de examen pentru personalul sanitar fac parte: asistent șef RML președinte, asistent medical principal CLG (membru), asistent medical CM (membru – reprezentant OAMGMAMR Neamț) secretar ECB (șef birou RUNOS).

Din comisia de examen pentru personalul sanitar auxiliar șofer autosanitarä fac parte: șef serviciu Exploatare Auto CIC (președinte), asistent șef RML (membru), asistent medical principal CLG (membru) și secretar ECB (șef birou RUNOS).

In ambele comisii de examinare este desemnat observator din partea Sindicatului Ambulanta Neamt, numitul AG, ambulantier în cadrul Serviciului de Ambulantä Judetean Neamt.

O parte a sumelor de bani a fost remisä persoanelor din conducerea Serviciului de Ambulanțä Județean Neamt mentionate mai sus, prin intermediul lui AG, de cätre candidati la momentul angajärii pe perioadä determinatä, iar în perioada urmätoare, diferența va fi datä acestora prin același intermediar, cu scopul promovärii examenului de angajare pe perioadä nedeterminatä.

Dintre candidatii pentru ocuparea postului de personal sanitar (asistent medical) care au procedat în modalitatea mai sus descrisä sunt: HM (Stația centralä Piatra Neamț), AD (substatia Roman), CI (substatia Tg. Neamt), CIA (substatia Bicaz).

Dintre candidatii pentru ocuparea postului de personal sanitar auxiliar șofer autosanitarä) care au procedat în modalitatea mai sus descrisä sunt: MGA (statia centralä Piatra Neamt), BC (substația Roman), OMM (substația Tg. Neamt)”.

 

C.I.

Articolul precedentSe schimbă modificarea: Adăpostul pentru animale va fi la Dragomireşti!
Articolul următorDacian Cioloș își face un nou partid: REPER apare pe scena politică

2 COMENTARII

  1. Ce caracatiță, domnilor? Hydra din Lerna.
    Întrebarea e: când va fi răpusă (complet), totuși?
    Și de către cine?

  2. Se văd zorii caderii jupanului Arsene si a PSD ului corupt din Neamt, apar condamnările. Stați liniștiți tot bogați vor iesi din închisoare după 3-4 ani….

Comments are closed.