0:00

Nu toate școlile din Piatra Neamț sunt pregătite pentru noul an, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiViceprimarul Luminița Vîrlan a anunțat pe 31 august, în conferință de presă, că școlile din Piatra Neamț sunt pregătite să înceapă noul an școlar, mai fiind nevoie doar de câteva intervenții ici-colo. „Mai sunt lucruri de rezolvat în câteva unităţi de învățământ, dar vor fi rezolvate până pe 12 septembrie. Sunt trei clădiri care nu au încă autorizație ISU, dintre care îmi amintesc doar de hotelul de la Economic, însă toate au autorizație sanitară. Unul dintre motivele pentru care lucrările au fost întârziate în anumite unități l-a reprezentat schimbarea legislației, care prevede ca școlile să selecteze firmele de pe SEAP, însă nu vor fi probleme la începerea anului școlar. La Asachi, de exemplu, lucrările de la acoperiș s-ar putea să nu fie gata până la începerea noului an școlar, dar acestea nu vor împiedica derularea programului”, a declarat în conferință de presă Luminița Vîrlan.

Pe 1 septembrie, însă, când a început vizita prin unitățile de învățământ din municipiu, viceprimarul a constatat că nu peste tot lucrurile sunt chiar roz. Dacă la Școala „Daniela Cuciuc” este nevoie de o balustradă la interior, pentru a nu pune în pericol siguranța elevilor, la școala din Văleni problemele sunt multe. „Sunt lucruri care nu corespund standardelor unui învățământ de calitate. Luni, vom încerca să amenajăm curtea școlii, cu o echipă de la Urban, deoarece personalul de la școală este redus. Acolo este un singur paznic de noapte, dar care ziua văruia în școală. Animalele localnicilor pasc în curtea școlii, geamurile termopan au fost sparte, iar la magazia de lemne au spart acoperișul din țiglă, pentru a putea intra să ia lemnele pentru iarnă. Trebuie găsite soluții, mai ales că acolo va fi mare nevoie de lemne în iarnă și nu pot fi lăsate într-un spațiu nesigur, deoarece dispar”, a spus viceprimarul Vîrlan.

Școala are camere de supraveghere video, care mai și funcționează, după cum a precizat viceprimarul, dar asta nu-i descurajează pe cei care vor să distrugă ori să fure lemnele din magazie. „Voi vorbi și cu cei de la Poliția Locală, pentru a vedea dacă putem găsi o soluție pentru a asigura paza acolo. Oricum, săptămâna viitoare trebuie să depunem toate eforturile pentru a reuși să rezolvăm cât mai multe probleme”, a adăugat Luminița Vîrlan.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentNemţean băut la volan prin judeţul Iaşi
Articolul următorHai cu stafilococul la grădiniță! Înscrieri doar cu două acte!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.