Nemţean băut la volan prin judeţul Iaşi

 etilotest 05Un nemţean, în vârstă de 32 de ani, a fost surprins băut la volan în apropierea localităţii Valea Lupului (Iaşi).

Acesta a fost oprit, pe data de 1 septembrie, în jurul orei 23:00, pe DE 583, de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, care au constatat că „emana halenă alcoolică”.

„Acesta  a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat”, potrivit IPJ Iaşi.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal, bărbatul fiind acuzat de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora