Noutăți de pe frontul autostrăzii Târgu Neamț – Târgu Mureș: se fac hârtii

FOTO: Hotnews

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere caută, prin SICAP (noul portal al achizițiilor publice), pe cineva care să actualizeze/ completeze studiul de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț. Anunțul licitației vorbește de aproximativ 210,9 km, valoarea estimată a completării fiind între 29.912.230 lei si 35.609.845 lei, fără TVA. Data limită pentru depunerea ofertelor este 20 martie 2019.

Potrivit celor de la Hotnews, ”contractul va fi atribuit după cel mai bun raport calitate – preț, o formulă de calcul în care prețul ofertat va conta în proporție de 40%, iar restul de 60% din punctaj va fi defalcat pe criterii de calitate. Reactualizarea SF-ului va ține cont de varianta de traseu stabilită încă din 2007 de către IPTANA, iar viteza de proiectare va fi de 120 de km/h pe tot traseul autostrăzii. În cadrul realizării documentației, consultantul va analiza și soluțiile de implementare a sistemelor și stațiilor de taxare pe autostradă”.

Hotnews prezintă și punctul de vedere al Asociației Pro Infrastructura, una din cele mai importante ONG-uri din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport, care atrage atenția că ”prețul estimat este prea mic”, mai ales comparativ cu banii oferiți în 2014: ”76 milioane lei atunci față de doar 30 milioane acum pentru 210 km. Există riscul major să se facă rabat de la calitate sau, așa cum s-a întâmplat la revizuirea SF pe A1 Sibiu-Pitești, să se livreze doar o parte din servicii și apoi să se rezilieze contractul!”.

Mai mult, viteza de proiectare în zona de munte este 120 km/h, rezultând soluții tehnice extrem de costisitoare. Cerem insistent optimizări de traseu și structuri, cât și implementarea etapizată (semi-profil). Fără aceste măsuri, Autostrada A8 nu va deveni niciodată realitate fiindcă e prea scumpă!”, mai atrage atenția Asociația.

Nodul dintre Autostrada A8 și DN15C în zona Târgu Neamț. FOTO: Asociația Pro Infrastructura

Pentru A8 Târgu Mureș – Ditrău – Târgu Neamț – Iași studiile de fezabilitate au fost realizate între anii 2010-2011. ”Au fost făcute pe bani foarte, foarte puțini și pe repede-înainte. Rezultatul? Imposibilitatea de a fi folosite pentru licitația de lucrări. CNAIR a hotărât (corect) să le actualizeze, însă din trei licitații pornite în iunie 2014, doar una a fost finalizată: cea aferentă tronsonului Târgu Mureș-Ditrău, contractul fiind semnat cu Search Corporation în mai 2015. (…) Lupta este lungă și grea. Sectorul Pașcani – Iași este îngropat la Comisia de Prognoză, iar segmentele Târgu Neamț – Pașcani și Iași – Ungheni nu mai apar nici măcar în declarații!”, explică API. Poziția sa oficială o puteți găsi integral aici.

Declarații pe tema autostrăzii au oferit parlamentarii de Neamț, în contextul discuțiile asupra proiectului de buget pe 2019, din care nu putea lipsi autostrada Moldova-Ardeal, evident. Declarațiile lor le puteți citi aici.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...