Nou director medical la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

Nou director medical la Spitalul Județean de Urgență Piatra NeamțManagerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, dr. Codruț Munteanu, a decis cine va lua locul dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, cea care ocupă interimar funcția de director medical din iulie 2018, mandatul urmând să expire. Este vorba despre dr. Alexandru Juncu, care ar urma să își intre în atribuții de la 25 ianuarie. Spitalul va organiza un concurs pentru ocuparea definită a funcției în data de 20 februarie.

Dr. Juncu are experiență în conducerea Spitalului, el ocupând funcția de director medical între anii 2012 – 2016. Managerul Spitalului, dr. Codruț Munteanu, a avut cuvinte laudative la adresa noului director medical: „Doctorul Alexandru Juncu este un chirurg profesionist, un medic apreciat de colegi și care va face echipă bună la conducerea spitalului”

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...