csm-ceahlaul-piatra-neamt-04Principalii marcatori ai noului Ceahlăul sunt jucători tineri, în formare, dornici să progreseze de la meci la meci și să ajungă peste câțiva ani să joace la echipe importante din România.

Ioan Gabriel Zaharia, autor a 5 goluri, a înscris în toate cele 3 partide câștigate de pietreni până acum. “Faptul că am marcat în fiecare etapă îl datorez colegilor. Cel mai mult îi mulțumesc antrenorului Toader Șteț, care a avut încredere în mine și mi-a găsit postul pe care dau un randament maxim. E bine că am obținut numai victorii până acum și îmi doresc să continuăm pe aceeași linie. Mi-aș dori să ies golgeterul seriei a doua a Ligii a V-a. Am început fotbalul cu profesorul Florin Axinia, în clasa întâi. M-a învățat să am încredere în mine și să fiu mai agresiv în joc, în sensul bun al cuvântului, deoarece eram o fire mai fricoasă, timidă chiar. Îi sunt recunoscător și lui pentru toate cunoștințele transmise”.

Și fotbalistul Vasile Lupei este încântat că a reușit să marcheze 5 goluri pentru CSM Ceahlăul. “Mă simt foarte bine când marchez meci de meci. Sunt într-o formă bună, mi-am intrat în mână cum se zice. E un început nou pentru toți. E o perioadă în care ne vom perfecționa, vom acumula experiență și poate, dacă vom avea noroc, o să ajungem și noi în fotbalul mare. Au fost ani frumoși la juniorat cu profesorul Lidi Chertic, perioadă de care îmi voi aminti întotdeauna cu plăcere. În acest eșalon trebuie să câștigăm toate meciurile. Până în Liga a II-a nu trebuie să ne oprim”.

Andrei Apostol este un fotbalist serios, născut plin de talent. Până acum și-a trecut de trei ori numele pe lista marcatorilor. Este încrezător în viitorul acestei echipe, alcătuite din jucători de mare perspectivă: “S-a început un proiect nou, s-a început de la Liga a V-a, însă ușor-ușor sperăm să facem performanță și să aducem cât mai mulți suporteri la stadion pentru că, veți vedea, merită”.

Duminică, 9 octombrie, de la ora 11:00, CSM Ceahlăul înfruntă pe teren propriu (terenul 2 de la Stadionul Municipal) echipa Zorile Urecheni, în derby-ul seriei a doua a Ligii a V-a. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Articolul precedentZorile Urecheni, jucător suspendat înainte de derby-ul cu CSM Ceahlăul
Articolul următorFost director de liceu – căutat de pompieri în lac
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.