0:00

Noi ajutoare trimise de nemțeni ISU Neamț pentru refugiații de la Vama Siret, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiActualizare: 4900 de refugiaţi ucrainieni au folosit punctul de trecere a frontierei de la Siret au trecut, în ultimele 24 de ore. Majoritatea lor au plecat către alte oraşe, potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Suceava.

Echipaleje SMURD din zona vamei Siret sau acordat asistenţă medicală pentru 23 de refugiaţi, 12 dintre aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Tot instituția Prefectului Suceava anunță că în următoarele minute urmează să ajungă camioanele cu ajutoare care vor fi predate părții ucrainene, reprezentate de viceguvernatorul regiunii Cernăuti

Știre inițială: Numărul refugiaților ucraineni care fug din calea războiului și ajung în România a continuat să crească în ultimele două zile. Vama Siret este unul dintre cele mai aglomerate puncte de trecere. Mulți cetățeni dar și societăți comerciale și alte organizații au suplimentat și de multe chiar au depășit efortul făcut de autoritățile statului în a acorda sprijin pentru refugiați.

Astăzi, 28 februarie, ISU Neamț că anunță că un nou transport umanitar a plecat din Piatra Neamț spre Valea Siret. Comunicatul integral îl puteți citi mai jos.

Încă un transport de ajutoare umanitare transmis de România a plecat astăzi din Piatra Neamț, spre Vama Siret.

Transportul conține materiale de bază, de strictă necesitate asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS). În același punct de graniță au ajuns deja mai multe tipuri de produse alimentare din stocurile Rezervei Naționale, care au fost deja donate autorităților ucrainene. Acest pachet de sprijin a fost asigurat cu implicarea ANRSPS, respectiv IGSU.

Asemenea celorlalte acțiuni umanitare internaționale derulate în ultimele zile, sprijinul oferit astăzi de statul român s-a realizat în urma colaborării eficiente și continue a tuturor reprezentanților care fac parte din grupurile de lucru, implicați în Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”.

Această platformă este un instrument de integrare eficientă a eforturilor de acordare a asistenței umanitare cetățenilor ucraineni.
Guvernul României susține eforturile societății civile și va continua să se implice pentru a facilita transmiterea tuturor ajutoarelor mobilizate către poporul ucrainean.

Platforma ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, disponibilă la acest link https://bit.ly/3K1mb3s, poate fi accesată de pe site-ul Guvernului României de către voluntarii și entitățile private care vor să doneze.

Mulțumiri tuturor celor care se alătură acțiunilor de sprijin pe care românii îl oferă cetățenilor ucraineni, greu încercați de agresiunea militară rusă!”.

Articolul precedentȘtire actualizată. Trei copii au fost salvați din flăcări de un vecin
Articolul următorStudenți indieni fugiți din Ucraina au ajuns în Suceava și Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.