politie noaptea 02În noaptea de 2 spre 3 mai, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au derulat o acțiune de control cu efective mărite. Începând cu ora 20 și până la ora 2, echipajele au „periat” cele șase comune arondate: Bîrgăuani , Dragomirești, Girov, Războieni, Ștefan cel Mare și Tupilați.

La Girov, polițiștii au intervenit și la un scandal conjugal, pentru care bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru violență în familie. În rest, au fost legitimate 78 de persoane și au fost oprite pentru control 50 de autovehicule, fiind aplicate 34 de amenzi, în valoare totală de peste 24.000 lei, după cum a precizat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Acțiunea a urmărit siguranța publică și în trafic, respectarea restricțiilor de circulație.

(C.I.)

Articolul precedentAngajați „fantomă” – Trei bărbați sunt cercetați penal pentru adeverințe false
Articolul următor160 de nemțeni s-au izolat acasă într-o singură zi