Aseară, 3 noiembrie în jurul orei 23,00, un puternic incendiu a izbucnit la o gospodărie din satul Hurhuieni, comuna Gălănești, județul Suceava, de la un cablu electric defect.
Pompieri militari ai Detașamentului Rădăuți și SVSU Gălănești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi și Bilca au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Au ars acoperișul casei de locuit, o magazie, o șură și un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. S-au degradat bunurile aflate în interiorul camerelor de locuit și parțial, pereții și tavanul.
În incendiu au pierit și zece bovine, patru porci și 50 de păsări.
Pompierii au făcut noapte albă, muncind pentru stingerea flăcărilor până astăzi dimineață, la ora 4,30.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Angela Croitoru