Niculcea a revenit la Unic

NICULCEA_ANDREEA

Ridicătoarea Andreea Niculcea (fostă Constantinescu) a revenit la Unic. Niculcea a făcut parte din echipele Metal Galați, fostă campioană a României, a trecut pe la Sibiu și SCMU Craiova, echipă de la care a plecat în 2010. Andreea Niculcea a venit la Piatra Neamț de la CSU Galați, iar în acest moment Unic are două ridicătoare, pe Lorena Ciocian și Andreea Niculcea.

Unic a mai transferat-o și pe centrul Ana Otasevic, cu care directorul Vasile Ouatu speră să producă surpriza în primul meci din 2014, adică o victorie în fața formației Dinamo.

„Facem totul pentru a începe anul competițional 2014 cu un succes. Dacă batem Dinamo, atunci putem spera la un parcurs frumos în retur și la rezultate care să ne urce în clasament, pentru că nu am renunțat la ideea de a juca în cupele europene în anul în care voleiul feminin din Piatra Neamț a ajuns să serbeze 50 de ani de existență. Echipa a stat în cantonament și toată lumea a avut același program de pregătire fizică și de antrenamente în sală, lucru foarte important pentru Unic. Sper să vedem lucruri frumoase, să tragem cele mai bune concluzii şi să terminăm meciul cu Dinamo zîmbind“, a declarat Vasile Ouatu. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...