În galeria profesioniștilor în educație din Neamț, alături de bibliotecara Liliana Pîntea de la Hangu și profesorul de pictură Cristina Petrariu din Piatra Neamț, pot sta și alți oameni care și-au pus amprenta în învățământul nemțean. Cei care cunosc un dascăl care a influențat destinele elevilor, un educator sau un mentor apreciat de colegii săi sunt invitați să-i nominalizeze la Premiul Mentor 2023. Formularul și alte detalii pentru a XIV-a ediție sunt disponibile pe site-ul fundației https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor .

metor trofeuDistincția se acordă anual la zece profesori, antrenori, mentori și constă într-un trofeu din sticlă (foto) realizat de Ioan Nemțoi și suma de 8.000 lei, fondurile fiind asigurate de Compania MOL România. ”Programul se organizează de 14 ani din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor”, precizează fundația într-un comunicat de presă transmis redacției.

Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup, adaugă sursa citată. Gala va avea loc în primăvara anului viitor, la București.

C.I.

Articolul precedentTarifele RCA au fost plafonate până la finalul anului
Articolul următorIresponsabil! Șoferul microbuzului școlar de la Botești a fost prins băut la volan