card sanatate

În primele zile de la distribuirea cardurilor de sănătate, poștașii din judeţul Neamț susțin că există asigurați care nu vor să accepte cardurile de sănătate, motivele fiind diverse. Ieri, un poștaș din cadrul Oficiului Județean de Poștă Neamț ne-a povestit că un coleg de-al lui a întâlnit mai multe persoane, din Neamț, care au refuzat cardul de sănătate. „Un om nu a vrut să ia cardul de sănătate pe motiv că vede acest card ca pe o armă a diavolului. Păi înseamnă că și cardul pe care-l folosim la bancomat este tot o armă a diavolului, nu? Cardurile care vor fi refuzate le vom aduce înapoi”, a spus un poștaș. Daniel Costel Stoleru, șeful Oficiului de Poștă Neamț a precizat că până acum nu a fost adus niciun card înapoi pe motiv că vreun asigurat l-ar refuza.

„Noi am început distribuirea cardurilor, mai întâi, la cei care sunt locuitori ai acestui județ, dar sunt asigurați în alte județe. Abia de azi (14 octombrie – n.r.), am început să distribuim cardurile pentru asigurații din Neamț. Încă nu am primit un feedback de la cei care distribuie cardurile, deoarece încă mai sunt pe teren. În câteva zile vă vom putea prezenta o situație reală a stadiului de distribuire a cardurilor”, a spus Stoleru. Refuzarea cardurilor de sănătate reaprinde subiecte mai vechi tratate în urmă cu câţiva ani când au apărut pașapoartele biometrice. Multe persoane afirmau la acea vreme că cea mai mare „vină” o poartă apariția cipului, care nu reprezintă altceva decât un prim pas în suprimarea libertății, și un pas premergător venirii sfârșitului lumii.

medicamente (2)

CJAS: “N-ai card, nu beneficiezi de servicii medicale gratuite”

Indiferent de motive este interesant de aflat ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, 2015, de când vor fi obligatorii cardurile, cu cei care au refuzat cardurile. Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Neamț spune că nu înțelege de ce ar exista o reticență în folosirea cardurilor de sănătate atât timp cât ele nu fac altceva decât să aducă un beneficiu sistemului medical. „Nu știu de ce ar refuza cineva un card de sănătate. Scopul acestora a fost anunțat în nenumărate rânduri și nu văd ce motiv ar putea susține cineva pentru refuzarea lor. Cu privire la cei ce nu vor avea carduri de sănătate începând cu 1 ianuarie, 2015, din câte știu, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a spus că aceia nu vor beneficia de servicii medicale gratuite. Vor fi asemeni celor neasigurați. Nu știu dacă, între timp, Casa Națională și-a schimbat «discursul», dar probabil că va exista o măsură unitară pentru toate aceste cazuri”, a spus Radu Eugen Firăstrău, șeful CJAS.

Protopopiat: „Fiecare este liber să aibă propriile alegeri”

Părintele Valentin Tofan, protopopul Protopopiatului Piatra Neamț a precizat că refuzul cardurilor din motive religioase poate fi unul din motivele pentru care cei asigurați nu acceptă această variantă. Acesta a precizat că dincolo de implicațiile pe care le are apariția unui nou cip, cea mai mare temere pe care ar trebui s-o aibă creștinii este ceea ce se poate găsi în sufletele noastre. „Fiecare este liber să aibă propriile alegeri. Fie că sunt bazate pe considerente religioase sau pe alte considerente. Poate exista o reticență, spre exemplu, pentru faptul că această formă de stocare a datelor nu furnizează o siguranță. Adică unii ar putea să spună că se tem de această măsură tocmai pentru că un sistem informatic are și lacunele lui. Biserica nu este împotriva unui lucru care are la bază un gând bun, dar, din punctul meu de vedere, trebuie să se țină cont de voința fiecărui om. Așa cum în cazul pașapoartelor biometrice s-a găsit o soluție, așa și aici. Dacă eu am o legătură sinceră cu Dumnezeu, bazată pe iubire și pe bunătate, nimeni nu-mi poate face niciun rău. În sufletul meu nu poate nimeni să intervină. Și, până la urmă, acolo ar trebui să privim mai des deoarece de-acolo vin răutățile pe care le vedem astăzi în lume”, a spus pr. Tofan.

Printre cei care nu vor avea carduri de sănătate se numără și copiii, care au acces nelimitat la serviciile medicale, iar numărul acestora nu este unul deloc de neglijat. Pe de altă parte, cei care se prezintă în Unitățile de Primiri ale Urgențelor din spitale sunt tratați indiferent dacă au sau nu calitatea de asigurat. Rămâne de văzut cum va rezolva CNAS cazurile celor care nu vor să folosească aceste carduri de sănătate. Predarea cardurilor de sănătate se va face de către angajaţii Poştei Române, personal, la domiciliul beneficiarilor, în baza actului de identitate şi a semnăturii acestora de confirmare de primire. Cardul  de sănătate va face dovada calităţii de asigurat şi va confirma prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale. Prin implementarea acestui sistem informatic, reprezentanții CNAS sunt de părere că banii din sistemul asigurărilor de sănătate vor fi cheltuiţi mai eficient şi mai transparent. Cardul de sănătate primit acasă de asigurat, prin poştă, este inactiv. După ce va intra în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta pentru activare la prima vizită la un furnizor de servicii medicale.

Marian TEODOROF

Articolul precedentPetrolul îşi acoperă ”găurile” înaintea jocului cu Ceahlăul
Articolul următorPoanta cu Ponta sau groapa lui Băsescu