Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Bălţăteşti, a fost implicat, miercuri, 13 iulie, într-un eveniment rutier, în municipiul Suceava.
Autoturismul condus de nemţean era oprit la semafor şi a fost lovit de o altă maşină.
“La ora 13:55, un bărbat, de 63 ani, din localitatea Dumbrăveni, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe str. Calea Unirii, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat, de 25 ani, din comuna Bălțătești, județul Neamț, ce se afla oprit la semafor”, relatează Poliţia Suceava.
În urma evenimentului rutier, o femeie, de 26 ani, din orașul Săveni (Botoșani), pasageră în autoturismul şoferului din Neamţ, a fost rănită uşor.
“Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele situații, procedându-se la recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, mai precizează poliţiştii rutieri din Suceava. (ZCH NEWS)