arestat-dubaUn bărbat, de 34 de ani, din județul Neamț, care era căutat de autoritățile italiene, a fost depistat, în ziua de 22 noiembrie, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. El a fost escortat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. “Autoritățile italiene au emis pe numele bărbatului în data de 05.11.2016 un mandat de arestare, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt de componente/instalații de siguranță a traficului feroviar”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. “Polițiștii nemțeni au beneficiat de sprijinul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională”.

Tot în ziua de 22 noiembrie, polițiștii de investigații criminale de la Roman au depistat un tânăr de 19 ani, care era dat în urmărire națională. El se afla într-un bar de pe bulevardul Republicii, și a fost escortat la Arestul Poliției Bacău. Tânărul a fost arestat în lipsă, pentru o tâlhărie comisă în Bacău, în ziua de 6 octombrie, când a imobilizat o persoană, pentru ca un complice de-al său să-i poată smulge telefonul mobil din mână. (C.M.)

Articolul precedentPatron din Dămuc, şi amendat cu 15.000 de lei și cu mașina confiscată
Articolul următor“Balotaj” la angajarea la Poliția rutieră: doi candidați, aceeași notă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.