Peste 100.000 de profesori vor intra în grevă începând de luni, 22 mai. Anunțul vine după eșecul negocierilor de astăzi dintre sindicatele din educație (Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicală Alma Mater și Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) și reprezentanții Guvernului.
Simion Hăncescu, Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), citat de edupedu.ro, a declarat că „este limpede” că profesorii vor intra în grevă generală. ”Din 145.000 de membri FSLI sunt peste 100.000 care intră în grevă. Contractul de muncă e un act care nu poate conține referiri la salarizare. Deci nu se va întâmpla mâine nimic care să desamorseze. Au decalat până în ianuarie, deși trebuia să fie gata în iunie. Aveau timp la Ministerul Muncii să lucreze în paralel cu legea pensiilor. Ceva nu este în regulă. Am cerut astăzi, de exemplu, să se rezolve și problema inflației, adică să se vină cu un act normativ care să acopere rata inflației. Acest lucru se poate face. Este posibil să mai avem o discuție cu premierul luni. Mai este timp să găsească soluții, dar până atunci mesajul nostru este clar: grevă generală din 22 mai, ora 8:00”, a completat acesta.
Revendicările profesorilor sunt:
- „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
- Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.
„Nu ne-am dorit să intrăm în grevă, era obligația Guvernului și a celor cu decizie să vină cu soluții mai rapide, așa cum ne-au promis. Apare problema de credibilitate. Majoritatea colegilor vor sa vadă soluții concrete în programul de guvernare. Mandatul nostru este pentru ceva concret. Este posibil să mai avem o discuție luni”, a declarat Marian Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Anton Hadăr, lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, citat de G4Media: ”Noi, începând de luni, vom face grevă. Tare mâhniți am ieșit, căci am venit cu sufletul deschis, curat și cu dorința de a rezolva problema. Ar fi un efort pentru guvern și pentru țară de 300 de milioane de lei. Prim ministrul actual și prim ministrul viitor au zis că vor trece în programul de guvernare că educație e domeniu prioritar, dar nu au vrut să-și asume grilele salariale”.
Z.C.