Neculai Păduraru, la 67 de ani: Un sculptor celebru peste hotare, cvasicunoscut în Neamţ

neculai paduraru

Născut la 19 iunie 1946, la Sagna, judeţul Neamț, Neculai Păduraru este sculptor, desenator și pictor român, profesor universitar al Catedrei de Sculptură a Universității Naționale de Arte București. Absolvă între 1971-1975 Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, clasa sculptorului Boris Caragea şi devine doctor în Arte Vizuale al Universității Naționale de Arte București. A participat la numeroase expoziţii internaţionale de prestigiu: în 1973 – la Roma; 1975 – Concursul Juan Miro, Barcelona; 1976 – Concursul Internațional de portret Paul Louis Waller, Franța; 1978 – Bienala Internațională de Sculptură mică Budapesta; 1979 – Bienala Internațională Ravenna, Italia; 1981 – Bienala Padova, Italia; 1981 – Bienala Internațională Skirono Museum, Grecia; 1988 – Bienala Internațională de Artă Asia Europa, Ankara, Turcia; 1992 – Expoziția Mondială de la Sevilla, Spania; 1992 – Expoziția Internațională de la Miami, SUA; 1995 – Bienala Internațională de Artă de la Veneția, Italia. Obţine în anii 1974, 1976, 1984, 1996 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Sculptură; 1978 – Premiul Bienalei Internaționale de sculptură mică Budapesta; 1981 – Marele Premiu Omagial Trionfo, Italia; 1981 – Premiul Omagial Picasso, Roma, Italia; 1981 – Premiul Accademiei di Romania, Roma Italia; 1988 – Premiul Bienalei Internaționale de Artă Asia Europa, Ankara, Turcia; 1991 – Premiul Academiei Române Ion Andreescu, București; 1995 – Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

“Materializări ale ființei”

“Personajele din sculptura sa constituie materializări ale ființei fizice și spirituale confruntate cu probleme fundamentale ale existenței sunt ipostaze ale tendinței de desprindere din inerția plafonatoare a experienței cotidiene, pentru a pătrunde într-un spațiu luminat de raționalitate. Rod al acestui efort, chipul unui voievod – Basarab întâi – este marcat de o asceză, în care devine limpede forța sa de ctitor de istorie și spiritualitate. În alte compoziții, personajele, suferind aceeași erodare a luminii și a zbuciumului interior, sunt prezentate în atitudini imprevizibile, cu o neostenită acțiune asupra spațiului în care evoluează”, scrie despre arta sa istoricul şi criticul de artă Constantin Prut.

Sculptorul Neculai Păduraru va dona comunității din Sagna manuscrise, fotografii, materiale documentare, articole din presa vremii, picturi, desene, scupturi și o bibliotecă cu aproximativ 1.000 de volume. Copiii satului, dar și iubitori de artă din țară și străinătate vor fi prezenți în școlile de vară pe care sculptorul le va organiza în cadrul muzeului. Construcția muzeului va fi realizată din sponsorizări și este estimată la aproape 150.000 de euro. Celebrul sculptor este foarte aproape de a-și vedea visul cu ochii. Dorința sa de a deschide un muzeu care să-i adăpostească lucrările va deveni realitate în satul Sagna, unde sculptorul a văzut lumina zilei. Proiectul marelui artist are susținere din partea comunităţii locale, muzeul “Neculai Păduraru” putând deveni oportunitatea de promovare a zonei. Să urăm domnului profesor La mulţi ani!

 paduraru 02

Nicolae SAVA

Autor:

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...