Judeţul Neamţ se numără printre cele 27 de astfel de regiuni ale ţării în care s-a constatat un risc ridicat în privinţa tăierilor ilegale de păduri.
Neamţul ocupă locul 13 în topul realizat de Ministerul Mediului împreună cu cei de la World Wide Fund for Nature (WWFN).
Din zona Moldovei, mai rău stau judeţele Bacău (5) şi Iaşi (8). Botoşaniul e plasat pe locul 20, Suceava apare pe 26, iar Vasluiul stă cel mai bine, fiind pe locul 27.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat pentru gandul.info că harta de risc va avea un rol important în combaterea acestui fenomen care a dus la defrişări masive.
Aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României în urma tăierilor ilegale, potrivit ministrului Gavrilescu.
27 de judeţe sunt încadrate în zona de risc, din care 21 în zona de cod roşu, care semnalează cel mai mare pericol, şi 6 în zona de cod galben.
“(Harta de risc privind tăierile ilegale) ne ajută pe toţi, în momentul în care ştim exact zona unde s-a tăiat ilegal, unde s-a defrişat ilegal, de exemplu, ştim exact şi unde trebuie să împădurim. Şi nu numai pentru terenurile degradate, dar şi pentru terenurile de unde s-a tăiat”, a declarat ministrul Mediului, adăugând că activitatea de control a personalului silvic va avea fi orientată în funcţie de zonele de risc.
“Este un sistem de prioritizare transparentă a controalelor pe care şi-l propune autoritatea competentă pe principiul trebuie acţionat cu prioritate acolo unde sunt riscurile cele mai mari”, a declarat Radu Vlad, coordonator proiect WWF.
În primele două decenii de după ’90, din pădurile statului şi din cele private s-au tăiat ilegal 80 de milioane de metri cubi de lemn care le-au adus hoţilor câştiguri de circa 5 miliarde de euro (echivalentul a 21,5 miliarde de lei), dacă presupunem că lemnul a fost vândut cu cel mai mic preţ, de 70 de euro pe metru cub. Cifra apare într-un Raport de audit privind “Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012” realizat de Curtea de Conturi.
Totodată, în ultimii 21 ani, peste 32,66 de milioane de tone de lemn, de la rumeguş, butuci, vreascuri sau placaje, până la foi de furnir şi la alte produse fabricate din lemn au luat calea exportului, potrivit datelor furnizate la Institutul Naţional de Statistică (INS). (ZCH NEWS)