Trei adolescenți cu vârste de 15, 16 respeciv 17 ani, din Piatra Șoimului, sunt suspectați că au pătruns într-un imobil și au sustras mai multe bunuri, printre care un microscop oftalmologic, un motofierăstrău și 15 kg de miere.
Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 12 februarie, când aceștia ar fi escaladat gardul unei locuințe și ar fi întrat atât într-o anexă, cât și în interiorul imobilului, de unde au luat mai multe echipamente electrice. Valoarea totală a prejudiciului este estimată la 9.000 de lei.
Incidentul a fost raportat pe data de 17 februarie, în jurul orei 11:30, când un bărbat de 56 ani, din Roznov, a sesizat poliția prin apel la 112 cu privire la lipsa mai multor obiecte dispărute dintr-un imobil pe care îl deține în Piatra Șoimului.
În urma cercetărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești i-au identificat pe cei trei minori.
„Cea mai mare parte din prejudiciu a fost recuperată de polițiști. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Neamț.
Denisa POPA