Ioan Daniel Murariu (23 de ani), Sebastian Mitescu (21 de ani) şi Robert Căruceru (37 de ani), din Roman, care au fost arestaţi la începutul lunii martie, după ce „mascaţii” le-au percheziţionat locuinţele şi au găsit un kilogram şi jumătate de canabis, şi-au primit „pedepsele” în ziua de 13 mai. Tribunalul Neamţ i-a condamnat la câte un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de 3 ani şi le-au interzis o parte din drepturile civile, pe o perioadă de doi ani. Aşadar traficanţii nu vor putea fi aleşi nici primari, nici consilieri locali, nu vor avea voie să deţină funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, li se interzice să deţină şi să folosească orice fel de arme şi – ceea ce-i va „durea” mai mult – nu vor avea voie să părăsească teritoriul României. Hotărârea instanţei poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău şi se poate schimba în totalitate. Dar până atunci, cei trei indivizi sunt liberi şi nu au nicio problemă în afară de grija de a nu mai comite vreo infracţiune. „Pedepsele” pot părea foarte blânde pentru nişte indivizi care cultivau şi vindeau canabis, la gram, liceenilor din Roman, nişte copii care în câteva luni erau în stare să-şi vândă tot din casă sau să se îndatoreze doar ca să aibă cu ce-şi cumpăra doza. Iar la un kilogram jumătate de droguri, este limpede că traficanţii aveau suficientă „marfă” să drogheze un liceu întreg. (C. MIRCEA)