Fostă actriţă a Teatrului Tineretului la un pas de moarte!

oana pelleaActriţele Oana Pellea şi Cristina Casian au fost la un pas de moarte, după ce o grilă care susţinea decorul, la Teatrul Naţional din Caracal s-a prăbuşit pe scenă, aproape de locul în care se aflau cele două femei, relatează TVR 1. Incidentul petrecut chiar în timpul spectacolului „NAUM” s-a produs în urma unor manevre greşite, efectuate de personalul tehnic al teatrului. Spectatorii au crezut că acţiunea face parte din scenariu. Totul a fost dat în vileag după ce un reprezentant al echipei tehnice a cerut scuze publicului şi a solicitat o pauză pentru refacerea decorului. Reprezentanţii Teatrului din Caracal, dar şi cele două actriţe au refuzat să comenteze cele întâmplate. Oana Pellea, fiica marelui actor Amza Pellea, a fost actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ între anii 1984 – 1987. (ZCH NEWS; FOTO: Alex Gâlmeanu)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...