Din 2008, de când a fost emisă prima autorizație de deținere a unui detector de metale în județul Neamț, până acum, în martie 2018, numărul detectoriștilor a ajuns la 80. Iar între timp a fost emisă și o autorizație pentru comerț cu detectoare de metale pentru control corporal.

detector metale“Prima autorizație de deținere a detectoarelor de metale a fost emisă în anul 2008 iar până în anul 2012 s-au emis 6 autorizații. Începând cu a doua jumătate a anului 2013, se constată o creștere bruscă a numărului solicitărilor de autorizare a deținerii detectoarelor de metale, la o medie de 18 pe an, în paralel cu o creștere a numărului persoanelor sancționate contravențional pentru deținerea neautorizată, însumând un total de 11 sancțiuni aplicate în ultimii trei ani”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Partea bizară a poveștii este legată de numărul mic de predări de bunuri arheologice. Ar fi de așteptat ca, într-un județ în care există 80 de detectoriști să fie și descoperiri pe măsură. Însă pe parcursul anului 2017 au fost doar 3 predări de bunuri arheologice descoperite în urma activităților de detecție.

Având în vedere că vine primăvara și începe “sezonul” de cercetat dealurile, polițiștii le atrag atenția posesorilor de detectoare că au obligația de a preda primăriilor sau Direcției Județene pentru Cultură bunurile pe care le descoperă, fără să le trieze ei, pentru că nu sunt specialiști și nu știu ce poate ascunde un bulgăre ruginit din metal.

“Precizăm, în context, că instituțiile muzeale nu sunt investite de lege cu competențe în vederea preluării bunurilor arheologice descoperite întâmplător și a constatării respectării procedurilor legale, condiție obligatorie pentru acordarea recompensei. Atragem atenția că obligația predării bunurilor descoperite întâmplător, implică o incompatibilitate între calitatea de colecționar și aceea de deținător aparate de detecție. Constatând că, în mod frecvent, solicitanții autorizațiilor de detectoare de metale se informează cu privire la procedurile de autorizare din surse secundare de informare, pentru prevenirea încălcării prevederilor legale în materie, comunicăm că autorizarea deținerii și/sau comercializării detectoarelor de metale este reglementată de art. 5 din OG 43/2000 și Normele tehnice privind deținerea și comercializarea detectoarelor de metale, aprobate prin Ordinul MAI nr. 251/409/2275/M 115/2004. Pentru detalii și clarificări, înaintea achiziționării detectoarelor de metale, persoanele interesate  pot solicita informații suplimentare la numărul de telefon 0233/207000 int. 20167 al IPJ Neamț”, a mai precizat inspectorul Elena Bulgărea. (C.M.)

Articolul precedentAJF Neamţ: Returul în L4 şi L5 începe sâmbătă, 17 martie
Articolul următorACTUALIZARE Panaite înlocuit de Soroceanu la Prefectura Neamţ! Ce spune Daniela Soroceanu!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua.Detin o autorizatie de detectorist,am achizitionat un detector pt hobby,pe care l-am folosit in total 10 min.de cand il am,fara a gasi ceva.Acesta este un HOBBY,nu am achizitionat acest detector pt ma obliga sa caut si sa gasesc obligatoriu ceva.In strainatate in general e la liber acest HOBBY,fara a fi supus prea multor rigori.A gasi ceva,inseamna a cauta in locuri noi,obligatoriu,deci acolo unde nici arheologii experimentati nu se asteapta,mai ales un amator cu un detector ce in general nu merge la mai mult de 10cm…deci nu inteleg la ce va asteptati mai exact.

Comentariile sunt închise.