Sindicaliştii din sănătate pregătesc anunţata grevă generală din februarie la Sinaia. Aceştia se reunesc, în perioada 31 ianuarie-2 februarie, pentru a sărbători 25 de ani de la fondarea Federației Sanitas, dar, în același timp, vor discuta și problemele principale ale angajaților din sistemul medical.
„Problema este că atunci când s-a dat legea 284/ 2010, a fost o convenție semnată cu FMI și nu s-a putut modifica nimic. S-a discutat foarte mult pe marginea acestei legi și în sindicatul meu, oamenii pun mereu problema, noi am dus-o mai departe, am avut întâlniri la ministere, Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii, Ministrerul Sănătății, am făcut tot ce a ținut de noi. Convenția cu FMI este valabilă până în luna mai a acestui an, după care vom redeschide subiectele ce ne interesează în mod direct și dureros, adică reașezarea salariilor, renegocierea sporurilor și o nouă grilă de salarizare pe care o cerem de atâta timp. S-au creat mari inechități în salarizare și toată lumea are de suferit. Cel care se angajează acum are salariul minim pe economie, adică 975 lei. Un salariat cu minimul pe economie, în cartea de muncă, care este angajat de 30 de ani are același salariu, de 975 lei, în care este inclus sporul de vechime, sporul de prevenție și sporul de stabilitate. El a ajuns la acest salariu cu tot cu aceste sporuri, în baza legii 284/ 2010. Vine un angajat nou, fără o zi vechime și are din start 975 de lei, egal cu cel care are vechime de 30 de ani. De aici vin foarte multe nemulțumiri, care sunt firești, până la urmă. Dacă nu se vor rezolva aceste inechități, ajungem și la grevă generală! Anul acesta suntem hotărâți să rezolvăm această problemă!”, a declarat liderul Sindicatului Sanitas Neamț, Eva Ungureanu.
Și salariații din sistemul sanitar ieșean sunt hotărâți să meargă până la greva generală dacă nu le sunt rezolvate revendicările pe care le-au cerut de ani de zile. Majoritatea liderilor filialelor Sindicatului Sanitas Iași au depus deja tabelele cu semnăturile angajaților din sistem pentru declanșarea protestelor. (Oana IOSUB-TOMA)