NEAMŢ: PNL vrea să audieze directorii societăților Primăriei Piatra Neamţ

surugiuPreședintele organizației, deputatul Radu Surugiu (foto), a condus ieri prima conferință de presă din acest an ”a vechiului PNL”, după cum singur a explicat, conferință organizată pentru a prezenta planurile liberale pentru 2015 în Piatra Neamț. Pornind de la bugetul local – pe care nu îl are nici măcar la nivel de schiță, fiindcă abia acum se coace în birourile primăriei -, Radu Surugiu a anunțat că PNL Piatra Neamț și consilierii săi locali se vor implica în administrația locală ”astfel încât să putem veni în fața cetățenilor din Piatra Neamț cu proiecte în sprijinul lor”. Directiva este venită de la București și se înscrie în campania ”Noua administrație liberală”.

”Ne propunem să aflăm care sunt problemele și să venim cu soluții”, a anunțat deputatul Surugiu, adăugând că primul sector din care liberalii vor să obțină informații privind problemele sunt… societățile Consiliului Local Piatra Neamț. În acest sens, PNL îi va pofti la sediu pe directorii acestor societăți, ca să afle care sunt necazurile și să vadă ce soluții se pot găsi, eventual cu ajutor parlamentar.

”Sunt lucruri bune pe care le fac aceste societăți, dar noi dorim să le punem la dispoziție expertiza noastră, ca lucrurile să fie și mai bune. Noi, ca partid, dorim să ne informăm cu privire la hopurile din activitatea lor și să oferim soluții. Vom începe cu Perla Invest, care este de real interes, iar săptămâna viitoare îl vom invita pe dl. manager Cătălin Goldan la o discuție în acest sens. Ca un top 3, urmează Urban și Parking, apoi și celelalte. Am speranța că vor răspunde afirmativ, iar dacă nu vin domnii directori, să trimită pe cineva din cadrul societății”, a declarat Radu Surugiu.

Intenția este cât se poate de lăudabilă, cunoscut fiind că mai toate societățile primăriei au probleme, indiferent că vorbim de insolvența de care se chinuie să scape Publiserv, de insolvența în care a intrat Locato, de falimentul care bate la ușa Perla Invest și CMI Urban, de necazurile crescânde ale Locativ Serv, de gradul mic de ocupare al parcărilor administrate de Parking sau de Salubritas. Surprinzător este însă că dl. Surugiu așteaptă săptămâna viitoare întâlnirile cu directorii ca să afle ce probleme sunt la firmele primăriei, în condițiile în care astăzi, la conferință, avea, atât de-a dreapta, cât și de-a stânga sa, consilierii locali ai PNL. Consilieri care, dincolo de meritul pe care îl au, acela de-a fi fost aleși pe liste în 2012, ocupă onorabile locuri în Adunările Generale ale Acționarilor la aceste societăți, postură din care, pe lângă remunerația de ședință pe care o încasează, au și responsabilitatea deciziei în tot ceea ce se face la aceste societăți, de la Consiliul de Administrație până la director. Sau ar trebui să aibă, că așa zice legea. Mai mult, fiecare ședință AGA are un moment fix, de informare: raportul de activitate. Pe care consilierii din AGA îl aprobă sau nu, dar, oricum, iau la cunoștință ce zice el și sunt, deci, în măsură să transmită informațiile mai departe, acolo unde sunt ele solicitate, chiar partid fiind.

”Nu critic activitatea societăților comerciale, nici implicarea consilierilor locali în societățile comerciale. Încercăm doar să lărgim aria de consultare. Vrem să anunțăm că putem și vrem să fim parteneri în administrația publică. Ține de implicare în treburile cetății, dacă vreți”, a mai spus dl. Surugiu. (D. OSTAHIE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...