Pe parcursul anului trecut, peste 100 de infractori din judeţul Neamţ au comis furturi, tâlhării, crime şi violuri în străinătate. Din materialul de bilanţ al Poliţiei Neamţ rezultă că s-au investigat 97 de furturi cu atori nemţeni, 17 tâlhării, 6 vătămări corporale, câte 5 infracţiuni de fals şi înşelăciune, 4 infracţiuni de trafic de droguri, două omoruri şi două tăinuiri, un viol şi o infracţiune de spălare de bani.
Pe locul I în topul localităţilor care „exportă” răufăcători se află municipiul Roman (61), urmat de Piatra-Neamţ (29) şi Pipirig (14).
Deşi unii s-au orientat spre alte meleaguri, au rămas şi „acasă” destui „oameni de bine”. Per ansamblu, infracţionalitatea a scăzut cu 1366 fapte, însă infracţiunile contra persoanei au crescut, de exemplu. În 2014 au fost înregistrate 4534 astfel de fapte, cu 124 mai multe faţă de 2013.
„În ce privește mobilul care a declanşat acţiunea agresivă, toate infracţiunile grave comise cu violenţă s-au produs în mod spontan, majoritatea autorilor au declanşat actul agresiv fără motivaţie, la baza acțiunii violente factorul determinant fiind consumul de alcool, iar ca și caracteristică generală a infracțiunilor cu violență fizică modul de operare și anume – înjunghierea cu cuțit”, se arată în materialul de bilanţ al Poliţiei Neamţ.
De asemenea, în anul 2014 au fost sesizate 7.985 de infracțiuni contra patrimoniului, din care 5.334 infracțiuni de furt, deşi furturile din locuinţe şi cele din societăţi comerciale au scăzut faţă de anul precedent. Se menţin, însă, la o cotă ridicată furturile de subzistenţă – cu prejudiciu mic (alimente de pe rafturile magazinelor) şi furturile din buzunare. Hoţii sunt ajutaţi de comercianţii care nu-şi iau măsurile necesare de siguranţă, de aglomeraţie şi neatenţie, iar satistica este „îmbogăţită” semnificativ de minorii care nu au 14 ani şi nu răspund penal.
În anul 2014 au fost sesizate 560 infracţiuni comise în locurile publice, cu 18,24% mai puține faţă de anul trecut, toate în mediul urban. La ţară, infracționalitatea a scăzut cu aproape 16% față de anul 2013. (C. MIRCEA)