S-a răcit simțitor peste noapte, iar diferența de temperatură a depășit pragul de 10 grade. Ieri, 11 decembrie 2022, la Piatra Neamț, mercurul din termometre a urcat până la 11,2 grade Celsius, iar azi, la ora 13:00, erau valori negative, de -1 grad, conform informațiilor de pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.
În reședința de județ a plouat peste noapte, dar în alte zone a nins, astfel că în zori erau 2 centimetri de nea la Târgu Neamț, 8 centimetru erau la Roman, iar în vârf de munte, pe Toaca, sunt 16 centimetri de zăpadă.
La oscilații termice trebuie să ne așteptăm și în următoarele două săptămâni, până pe 25 decembrie, așa cum au previzionat specialiștii pentru toată regiunea Moldovei.
“Intervalul celor două săptămâni de prognoză va fi caracterizat de oscilații termice semnificative, perioadele reci alternând cu cele mai calde. Astfel, în 13-14 decembrie și între 18 și 20 decembrie, vor fi medii ale maximelor de 0…3 grade și ale minimelor de -8…-4 grade, valori de altfel normale pentru această regiune în luna decembrie. În restul timpului se vor înregistra temperaturi în general peste cele climatologic specifice, valorile cele mai ridicate fiind estimate în zilele de 15 și 16 decembrie, cu 6…11 grade ziua și 0…4 grade noaptea, mediat regional. În perioada 16 -18 decembrie, va crește probabilitatea pentru precipitații – predominant ploi la început, apoi și ninsori. În celelalte zile ale intervalului de referință, precipitații în general slabe, vor fi posibile trecător și pe spații mici“, conform ANM.
(G. S)