0:00

NEAMŢ: Pensiunea „Aristocratis”, premiată la Fashion Tourism Awards, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Francesco CAPUANO – Pensiunea Aristocratis

Pensiunea „Aristocratis” din Târgu-Neamț a fost singura pensiune din județul nostru premiată la Gala Turismului Fashion TV Tourism Awards. Cu ocazia Târgului de Turism de la Romexpo, București, din perioada 13-15 martie, Stejarii Country Club, Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România, Federația Patronatelor din Turismul Românesc și Fashion TV au organizat ediția a V-a a Galei Turismului Fashion TV Tourism Awards. Ajunsă la cea de-a V-a ediție, Gala Turismului – Fashion TV Tourism Awards a reunit și în acest an elita industriei turistice din România, premiind excelența în cadrul unui spectacol de excepție care are drept scop stimularea investitorilor din industria turistică, evidențiind și promovând realizările acestora din anul 2014.

„Suntem foarte mândri pentru premiul pe care l-am obținut. Este o recunoaștere pentru cei 7 ani de muncă, o încunurare a mai multor ani de sacrificii. Suntem situați între primele 10 pensiuni din România și încă se poate vota pe site-ul digital-travel.ro/awards. Așadar, votați Pensiunea Aristocratis din Târgu-Neamț. Se poate vota până pe 23 martie, iar primele 3 pensiuni vor fi invitate la București pentru a fi premiate. Este o mândrie și pentru orașul nostru ca o pensiune din Târgu-Neamț să câștige acest premiu”, ne-a declarat Francesco Capuano, patronul Pensiunii „Aristocratis” din Târgu-Neamț.

Gala Turismului – Fashion TV Tourism Awards a reunit nume importante ale industriei turismului. Premiile au fost decernate pe zone geografice, reliefând specificul turistic și rezultatele deosebite care au marcat industria din zona respectivă. Categoriile de premii au inclus: hoteluri, restaurante, pensiuni, servicii, locații cu specific tradițional și atracții locale deosebite. Patronul pensiunii „Aristocratis”, Francesco Capuano a fost ales în vara anului trecut vicepreședinte al Camerei de Comerț Neamț. (C.T. STURZU)

Articolul precedentNEAMŢ: A dat cu maşina peste martorii accidentului!
Articolul următorSCANDAL ÎN LUMEA MEDICALĂ: Pacienţi vânduţi cu 5 € bucata!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.