NEAMŢ: A dat cu maşina peste martorii accidentului!

accident indicatorO femeie de 29 de ani a pus pe jar poliţiştii, în ziua de 16 martie, după ce a lovit trei persoane cu maşina, în Roznov, şi a dispărut

„Imediat s-au deplasat mai multe echipaje de poliție la faţa locului și, în urma cercetărilor efectuate, în circa 30 de minute, polițiștii au depistat pe raza municipiului Piatra Neamț conducătoarea auto, o femeie de 29 de ani, din Dumbrava Roșie”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că femeia conducea un autoturism pe DN15, având direcția de mers Piatra Neamț-Bacău, a efectuat un viraj la stânga pe strada Pieței, fără a se asigura suficient, moment în care a surprins și accidentat o femeie de 43 de ani, din Roznov, care circula pe bicicletă din sensul opus de mers. În urma impactului conducătoarea auto a dorit să transporte victima la spital, însă aceasta a refuzat, iar în momentul în care șoferița și-a manifestat intenția de a pleca de la fața locului, alte două persoane au încercat să o oprească, fiind accidentate de către conducătoarea auto când a demarat, părăsind locul accidentului”.

Până la urmă niciuna din cele trei victime nu a avut nevoie de spitalizare. Biciclista a scăpat cu o contuzie de şold, iar martorii (o fată de 23 de ani şi un tânăr de 24 de ani) s-au ales cu nişte contuzii. Imediat după ce a fost depistată, conducătoarea auto a fost testată şi a rezultat că nu consumase alcool. Pe numele ei poliţiştii au deschis un dosar penal sub acuzaţiile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Tot în ziua de 16 martie s-a mai produs un accident rutier pe strada Dobrogeanu Gherea din Roman, unde un tânăr de 20 de ani, care conducea un autoturism, a lovit un bărbat de 60 de ani, care traversa prin loc nepermis. Şoferul este cercetat pentru vătămare corporala din culpă. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...